Arhitectul-şef al Capitalei: Nu am niciun proiect cu fântâna de la Universitate. Am aflat din presă

Economica.net
27 07. 2012
gheorghe_patrascu_jurnalul_ro_37135800

Grupul de iniţiativă SOS Fântâna, creat odată cu apariţia în presă a informaţiilor privind desfiinţarea fântânii de la Universitate, ce ar urma să fie înlocuită cu jeturi de apă care ţâşnesc direct din asfalt, potrivit imaginilor proiectului, a organizat, joi seară, o dezbatere, la care a participat şi arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.

Lucrări de reasfaltare în jurul fântânii sunt în desfăşurare de la începutul lunii. În zonă au fost puse garduri, cu meşe cu fotografia noii fântâni şi numele firmei Tehnologica Radion, care desfăşoară lucrările. Activiştii au chemat poliţia când au văzut că s-a început schimbarea dalelor, fiind ridicate ulterior şi băncile de piatră din jurul fântânii, dar nu se ştie până în prezent în baza cărei autorizaţii şi-a început firma proiectul anunţat în imaginea de pe meşe. Aceeaşi imagine cu fântâna săltătoare care ar urma să fie amplasată în Piaţa 21 Decembrie au apărut şi în presă, de la sfârşitul lunii iunie, ca sursă a lor fiind indicată Primăria Municipiului Bucureşti.

Reprezentanţi ai unor ONG-uri care activează în domeniul patrimoniului, dar şi arhitecţi au protestat faţă de lipsa de comunicare privind acest proiect din partea Primăriei Municipiului Bucureşti.

Gheorghe Pătraşcu a fost de acord cu ceilalţi participanţi la dezbatere,respectiv că „este o lipsă de comunicare de neimaginat”, imputând-o Administraţiei Străzilor, instituţie a Primăriei Capitalei, care a demarat acest proiect. Este vorba despre un proiect mai amplu, de reabilitare, în şase zone de pe Bulevardul Magheru, suma totală alocată fiind de 1,7 milioane de lei.

În cazul Pieţei 21 Decembrie de la Universitate, unde se află Fântâna Dunărea, celebru loc de întâlnire al Capitalei, care ar urma să fie demolată şi înlocuită cu un alt tip de fântână, în cadrul proiectului de reamenajare a zonei, arhitectul-şef al Capitalei nu a primit niciun proiect şi nicio solicitare de autorizare.

„Mie, personal, acea fântână, ca obiect estetic, nu-mi place, nu pot să zic că-mi place nici proiectul, dar nici că este lipsit de valoare”, a spus Pătraşcu, precizând că a aflat despre acest proiect din presă.

La cererile reprezentanţilor societăţii civile şi arhitecţilor prezenţi la dezbatere privind organizarea unui concurs de arhitectură pentru reamenajarea zonei, în locul intervenţiei unei firme de construcţie de drumuri cu un proiect al cărui autor nu este cunoscut, Pătraşcu a precizat că a dorit organizarea unui astfel de concurs, însă procedurile sunt foarte complicate şi durează foarte mult, iar „cineva a fost mai rapid”.

„Să nu credeţi că mie-mi convine să-mi văd proiectul de a organiza concursuri minat, dar durează atât de mult şi procedurile sunt atât de complicate”, le-a mai spus arhitectul-şef celor aflaţi la dezbatere. „Eu am iniţiat de doi ani proceduri (pentru concurs, n.r.)”, a mai precizat el.

Totodată, la solicitările de consultare a cetăţenilor privind proiectul fântânii de la Universitate, Pătraşcu a spus că, legal, nu există nicio obligaţie a autorităţii să facă o astfel de consultare a opiniei publice. „Nu zic că este bine”, a adăugat el, fiind de acord să îi transmită însă mesajul participanţilor la dezbatere – de suspendare a lucrărilor până când va fi organizat concurs, iar proiectul va fi supus consultării publice – primarului Capitalei, Sorin Oprescu.

Pe de altă parte, lucrările la pavaj pe care le-a executat firma desemnată de Administraţia Străzilor nu necesită vreo autorizaţie. Băncile de piatră care au fost ridicate sunt, la rândul lor, „mobilier urban”, nefiind nevoie de autorizaţie pentru înlăturarea lor, decât dacă a fost autorizată iniţial amplasarea lor, a explicat Pătraşcu.

Astfel, lucrările efectuate de Tehnologica Radion ar fi deocamdată în legalitate, deşi în zonă au fost amplasate garduri cu meşe pe care este prezentată imaginea noii fântâni ce ar urma să fie amplasată pe locul Fântânii Dunărea.

Nu există însă o placă de identificare a şantierului, aşa cum cere legea pentru un astfel de proiect, cu numele autorităţii care îl derulează şi numărul autorizaţiei emise.

Pe de altă parte, Primăria Capitalei nu ar putea desfiinţa Fântâna Dunărea şi schimba aspectul Pieţei 21 Decembrie fără un aviz de la Ministerul Culturii, dat fiind că fântâna se află în zona de protecţie a două monumente istorice – Universitatea Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură.

„Aceste lucrări se pot face fără autorizaţie, dacă e vorba de întreţinerea carosabilului. În momentul când se depăşeşte zona asta… restul lucrărilor necesită autorizaţie cu avizul Ministerului Culturii”, a spus Pătraşcu, precizând că el va acţiona „în spiritul respectării legislaţiei”, după ce Ministerul Culturii dă un aviz.

Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), filiala Bucureşti, Mircea Ochinciuc, nu a fost însă de acord cu această soluţie, remarcând că oricine poate merge să ceară un aviz de la Ministerul Culturii, pe când un astfel de proiect ar trebui să facă parte dintr-o strategie de urbanism.

Totodată, el a atras atenţia că nu se cunosc nici autorii proiectului de reamenajare a Pieţei 21 Decembrie, ce include fântâna săltătoare. „Trebuie clarificat cine sunt aceste fantome şi apoi să vină în faţa opiniei publice şi comisiilor de avizare”, a mai spus Ochinciuc.

„Cineva îşi permite să facă în oraşul ăsta ce are chef. (…) Nu este posibil să existe un contract cu o firmă care să execute ceva fără să fie un proiect avizat”, a mai declarat Ochinciuc.

OAR Bucureşti solicită Primăriei Capitalei să se facă un concurs de proiecte pentru întreaga zonă a Pieţei Universităţii, unde urmează să se mai desfăşoare lucrări.