Ariel Sharon va fi înmormântat luni

Fostul prim-ministru israelian Ariel Sharon, decedat sâmbătă, va fi înmormântat luni după-amiază la ferma familiei sale din sudul Israelului, a informat presa locală, citând comisia ministerială de organizare a funeraliilor.
Economica.net - Dum, 12 ian. 2014, 07:16
Ariel Sharon va fi înmormântat luni

Înaintea înmormântării, sicriul lui Ariel Sharon va fi expus pentru public duminică în Knesset, Parlamentul din Ierusalim, de la amiază /10.00 GMT/ până la ora 18.00 /16.00 GMT/, potrivit aceloraşi surse, citate de AFP.

O ceremonie oficială de omagiu este programată luni dimineaţă în Knesset, înaintea înmormântării, conform aceloraşi surse.

Ariel Sharon, ales şef al guvernului în 2001 şi reales în 2003, şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântat la ranch-ul familiei sale din sudul Israelului, nu departe de frontiera cu Gaza, alături de cea de-a doua soţie a sa, Lily.

În vârstă de 85 de ani, el a murit sâmbătă după-amiază, după opt ani de comă la spitalul Sheba din Tel Hashomer, lângă Tel Aviv, înconjurat de familia sa.

La funeraliile de luni, Statele Unite vor fi reprezentate de vicepreşedintele Joe Biden.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia și-a făcut rezerve record de cereale pentru a-și asigura securitatea alimentară
Polonia și-a făcut rezerve record de cereale pentru a-și asigura securitatea alimentară
Polonia şi-a majorat rezervele de cereale până la un nivel record, în încercarea de a-şi consolida securitatea alimentară, în situaţia în care fenomenele meteo extreme sau evoluţiile......
CFR Călători, Interregional Călători și Transferoviar Călători au depus oferte pentru operarea a 25 de trenuri noi de la Alstom
CFR Călători, Interregional Călători și Transferoviar Călători au depus oferte pentru operarea a 25 de trenuri noi ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, vineri, 29 noiembrie 2024, ora 14.00, s-au depus ofertele, ...
Hesburger deschide al șaselea restaurant din România, în centrul comercial Mega Mall din București, în urma unei investiții de 500.000 de euro
Hesburger deschide al șaselea restaurant din România, în centrul comercial Mega Mall din București, în urma unei investiții ...
Hesburger, cel mai mare lanț fast-food din Finlanda și un brand renumit în toată Europa, a deschis al șaselea restaurant ...
Cotația cafelei a ajuns la o valoare record pentru ultimii 47 de ani, ca urmare a temerilor privind recolta din Brazilia
Cotația cafelei a ajuns la o valoare record pentru ultimii 47 de ani, ca urmare a temerilor privind recolta din Brazilia
Preţul cafelei a urcat vineri la cel mai ridicat nivel din aproape o jumătate de secol, impulsionat de diminuarea livrărilor, ...