Arieratele bugetului general consolidat au ajuns la 351 de milioane de lei în luna ianuarie

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 25,35%, în ianuarie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 351 de milioane de lei, de la 280 de milioane de lei în decembrie 2023, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 16 mart. 2024, 15:59
Arieratele bugetului general consolidat au ajuns la 351 de milioane de lei în luna ianuarie

Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 30,4%, de la 107,6 milioane de lei la 149,3 milioane de lei, cele de peste 120 de zile au crescut cu 27,6%, de la 106 milioane de lei, în decembrie 2023, la 135,3 milioane de lei în ianuarie 2024. Arieratele peste 360 de zile s-au majorat cu 13,7%, de la 66,4 milioane de lei la 75,5 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte bugetele locale, arieratele au înregistrat un avans de 25,8% de la 257,3 milioane de lei (în decembrie 2023) la 323,8 milioane de lei (în ianuarie 2024).

Datoriile de peste 90 de zile au crescut cu 29,26%, la 131,2 milioane de lei, cele peste 120 de zile cu 27,2%, la 125,5 milioane de lei, în timp ce arieratele mai mari de 360 de zile s-au majorat cu 17,3%, până la 67,1 milioane de lei.

La capitolul „Buget de stat şi autonome”, arieratele au crescut de la 22,7 milioane de lei în decembrie 2023, la 27,2 milioane de lei în ianuarie 2024 (+20%).

Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 51,6%, la 9,1 milioane de lei, cele de peste 120 de zile au crescut cu 32,4%, la 9,8 milioane de lei, iar cele mai mari de 360 de zile s-au diminuat cu 9,8%, la 8,3 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...