Arin Stănescu: Garanţiile arată foarte rău. BNR şi-a pierdut răbdarea cu băncile
„În momentul de faţă, garanţiile arată foarte rău, din păcate. Majoritate băncilor au în garanţie maşini, terenuri, utilaje second-hand, care în acest moment valorează mult mai puţin decât la momentul acordării creditelor, dacă şi atunci valorau cât se spunea”, spune Stănescu. „Garanţiile suverane de la Fondurile de Garantare arată mult mai bine decât un teren în Baloteşti, care în acest moment valorează poate mai puţin decât ceapa degerată pe care o scoţi de pe câmp”, a declarat şeful practicienilor în insolvenţă în cadrul Forumului Bancar, organizat de FinMedia la Banca Naţională a României.
Acesta este de părere că băncile supraapreciază garanţiile şi, din acest motiv, BNR a cerut un audit suplimentar de la instituţiile financiare, pentru a se stabili dacă nivelul provizioanelor este corect în acest caz.
„Direcţia de Supraveghere a BNR şi-a pierdut un pic răbdarea şi a cerut raportări auditate. Poate că raportările semestriale nu erau aşa cum voia Direcţia de Supraveghere să fie. Băncilor li s-a spus ferm, dar ferm, să nu se depărteze prea tare de valorile de piaţă. Consecinţele vor fi că unele bănci vor trebui să vină cu bani de acasă să completeze capitalul. Scăzând valoarea garanţiilor, partea pe care trebuie să o provizionaţi va creşte”, spune preşedintele UNPIR.
De cealaltă parte, bancherii spun că auditul le-a creat un cost suplimentar. „BNR a cerut audit la mai multe bănci, audit care a costat şi nu era în plan”, spune Nicolae Petria, preşedinte CA, Banca Comercială Carpatica.
Stănescu mai spune că băncile au fost prea îngădiuitoare cu firmele şi le-au rostogolit creditele pentru ca bilanţurile să iasă bine la final de an, după principiul: „intrăm în procedură şi în perioada de observaţie, nu provizionăm, trecem în anul următor şi mai vedem ce facem.”
„Ce să mai negociaţi cu societăţi în suferinţă, cărora le-aţi rostogolit creditele după politica băgatului sub preş. Mai bine au ieşit cei care au restructurat. Dacă a trecut un an şi ai văzut că societatea respectivă nu e în stare să îşi revină, atunci mergem la faliment”, s-a adresat Stănescu bancherilor prezenţi la conferinţă.
Acesta se aşteaptă ca noile reglementări Basel III să pună şi mai multă presiune pe bănci din perspectiva calculului garanţiilor.