VEKTOR, indicatorul comunicării cu investitorii pentru companiile listate la bursă, este publicat în cadrul website-ului BVB în pagina fiecărei companii și măsoară calitatea comunicării cu investitorii pentru companiile listate din piața principală încă din 2019, pe baza unor criterii bine stabilite. În 2022, indicatorul a fost extins și către companiile active în piața AeRO, iar prima evaluare va avea loc în luna decembrie. Primele rezultate pentru piața AeRO vor fi publicate în ianuarie 2023.
„Pentru o companie listată evaluarea justă a companiei la bursă se obține prin comunicare cu investitorii. După 3 ani de evaluare a companiilor listate în piața principală a BVB utilizând indicatorul VEKTOR, începând cu anul 2022, vom evalua pentru prima dată comunicarea companiilor din BET AeRO, după o metodologie simplificată. Răspundem astfel nevoilor și așteptărilor investitorilor activi în piața de capital locală, mai sofisticați, digitalizați, și mai atenți la evoluțiile pieței”, a declarat Daniela Șerban, președinte și cofondator ARIR.
Asociația a revizuit, de asemenea, metodologia de acordare a punctajelor VEKTOR pentru anul 2022, pentru companiile din piața principală a Bursei de Valori București. Actualizarea metodologiei VEKTOR pentru piața principală a vizat creșterea ponderii evenimentelor dedicate investitorilor, includerea politicilor solicitate de investitori, cum ar fi politica de dividende, precum și introducerea de instrumente digitale pentru interacțiunea cu piața, în linie cu obiectivele noastre setate încă de la lansarea VEKTOR.
Criterii de evaluare VEKTOR 2022
Pentru evaluarea din 2022, metodologia VEKTOR pentru piața AeRO include 11 criterii obiective, și anume: Date de contact pentru IR; Prezentare companie în cadrul website-ului bilingvă; Raportări financiare trimestriale; Comunicate de presă pentru prezentarea rezultatelor financiare; Utilizarea instrumentelor digitale pentru prezentarea rezultatelor financiare; Conferințe/Teleconferințe cu investitorii; Furnizarea rezultatelor financiare într-un format ușor de procesat; Secțiune guvernanță corporativă; Politică de remunerare; Politică de dividende; Acces prin mijloace electronice la AGA.
Pentru evaluarea din 2022, metodologia VEKTOR pentru piața reglementată include 12 criterii obiective, aliniate la cele mai bune practici internaționale în relația cu investitorii (IR), respectiv: Prezentarea companiei pentru investitori; (Tele)Conferințe dedicate rezultatelor financiare; Comunicate de presă pentru prezentarea rezultatelor financiare; Existența înregistrării teleconferinței pe website sau publicarea transcriptului; Furnizarea rezultatelor financiare istorice într-un format ușor de procesat, Secțiune detaliată pentru Guvernanță Corporativă, Politica de dividende, Raportare non-financiară conform standardelor.
Indicatorul VEKTOR a fost calculat de către ARIR pentru prima dată în 2019 și este publicat anual pentru a evalua comunicarea companiilor cu investitorii. Metodologia VEKTOR a fost elaborată de ARIR în colaborare cu un grup extins de specialiști locali și internaționali (analiști financiari, profesioniști în IR, consultanți și profesori), pentru a include așteptările investitori instituționali și individuali, și este revizuită anual.
ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale și Rompetrol ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, eVote, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare au devenit Membri Afiliați.
Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun dorința de a implementa cele mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă.