Ariston Thermo: Profit net în creştere cu 17,7%, până la 73 milioane euro, în 2014

Grupul Ariston, cu operaţiuni şi pe piaţa din România a înregistrat un profit net de 73 milioane de euro, în 2014, în creştere cu 17,7% faţă de 2013, au anunţat, luni, reprezentanţi ai companiei.
Economica.net - lun, 25 mai 2015, 09:44
Ariston Thermo: Profit net în creştere cu 17,7%, până la 73 milioane euro, în 2014

Multinaţionala a realizat venituri de 1,342 miliarde de euro, în creştere cu 7 milioane de euro, comparativ cu 2013 şi un EBITDA ajustat în creştere cu 9,2% până la 154 de milioane de euro (de la 10,6%, la 11,5% din veniturile totale), scrie Agerpres.

EBIT (câştiguri înainte de interese şi taxe) a fost de 11,1%, însumând 110 milioane de euro (marjele de venit au crescut de la 7,4%, la 8,2%). Profitul net se ridică la 73 de milioane de euro, reprezentând o creştere de 17,7%.

La finalul anului financiar 2013-2014, poziţia financiară netă a companiei a ajuns la 23 de milioane de euro, faţă de 47 de milioane de euro în 2013, scăderea fiind cauzată în principal de achiziţiile realizate în 2013, în timp ce investiţiile şi resursele dedicate sectorului de Cercetare şi Dezvoltare au însumat 61 de milioane de euro, situându-se pe acelaşi nivel cu 2013.

Pe parcursul anului 2014, Ariston Thermo a făcut paşi importanţi pentru a-şi continua dezvoltarea, atât pe pieţele mature, cât şi pe pieţele cu dezvoltare rapidă, investind în îmbunătăţirea produselor şi în extinderea prezenţei sale la nivel internaţional, cu accent pe soluţiile de înaltă eficienţă ce utilizează resurse regenerabile, precizează managementul companiei, într-un comunicat.

În aprilie 2014, Ariston Thermo a inaugurat o nouă fabrică la Hanoi, în Vietnam. Datorită noii fabrici, cu o capacitate de producţie de un milion de încălzitoare de apă (boilere) pe an, Grupul şi-a sporit capacitatea de a satisface nevoile pieţelor din Asia de Sud-Est.

În 2014, Grupul a finalizat două achiziţiile în Republica Africa de Sud şi Olanda.

În martie 2014, Ariston Thermo a achiziţionat compania sud-africană Heat Tech Geysers Ltd, a doua companie pe piaţă în sectorul preparării apei calde din Africa de Sud, angajând 200 de persoane şi înregistrând venituri în valoare de 17 milioane de euro.

În septembrie, Ariston Thermo a finalizat achiziţia ATAG Heating, o companie olandeză ce îşi desfăşoară activitatea în sectorul de încălzire, cu o prezenţă împortantă în Benelux, datorită unei mărci apreciate şi a unei game de produse de înaltă eficienţă pentru segmentul de top al sectorului de încălzire a locuinţelor. Anul trecut, ATAG a realizat venituri de 50 de milioane de euro, din care 60% în Benelux, iar restul în Europa de Vest şi SUA.

Pentru 2015, Ariston Thermo îşi propune să continue să se dezvolte, investind în calitate şi inovare pentru produsele sale, în perfecţionarea serviciilor pentru clienţii săi şi axându-se pe propriile mărci, cu scopul de a creşte şi întări influenţa pe diferite pieţe. Grupul va direcţiona noi investiţii în sectorul de Cercetare şi Dezvoltare, urmărind dezvoltarea mai multor soluţii ecologice pentru a răspunde cerinţelor unui număr tot mai mare de clienţi sensibili la problemele legate de mediu şi economia de energie.

‘2014 a fost un an record pentru profitabilitatea Grupului. Acest rezultat important se datorează îmbunătăţirii constante a proceselor noastre interne, angajamentului şi sporirii resurselor umane, investiţiilor continue în cercetarea şi dezvoltarea produselor şi valorificării mărcilor noastre pe diferite pieţe. Suntem întotdeauna mai prezenţi la nivel global şi mai bine înrădăcinaţi în zonele geografice unde activăm, scopul nostru fiind să continuăm să ne dezvoltăm şi să oferim în permanenţă soluţii tot mai avansate şi ecologice, să valorificăm oportunităţile şi să răspundem noilor provocări pe care le vom înfrunta în 2015’, arată Paolo Merloni, Preşedintele Executiv al Ariston Thermo.

Ariston Thermo este lider mondial în industria încălzirii şi preparării apei calde menajere. În 2014, Grupul a realizat o cifră totală de afaceri de 1,34 miliarde de euro şi a vândut 7,4 milioane de produse în peste 150 de ţări

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii internaţional în producţia şi furnizarea unei game complete de echipamente şi servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.

Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale şi de pardoseală, convenţionale şi în condensare sub brandurile Ariston, Chaffoteaux şi Rendamax, boilere electrice şi indirecte, instanturi pe gaze, aparate de aer condiţionat şi panouri solare.

Te-ar mai putea interesa și
Liniștea dinaintea furtunii? Perioadă de calm financiar: BNR cumpără euro, investitorii împrumută iar statul, inclusiv pe termen scurt
Liniștea dinaintea furtunii? Perioadă de calm financiar: BNR cumpără euro, investitorii împrumută iar statul, inclusiv ...
Investitorii străini își mențin interesul pentru investițiile în monede emergente, printre care și leul, datorită randamentelor ridicate. De asemenea, după ce lichiditatea în lei din piața......
Cosmeticele de lux, tot mai căutate în România: unicul segment cu creștere constantă. L’Oréal, liderul pieței, trece de borna de 1 miliard de lei, un plus de 18% a afacerilor
Cosmeticele de lux, tot mai căutate în România: unicul segment cu creștere constantă. L’Oréal, liderul pieței, trece ...
Piața cosmeticelor de lux din România reprezintă 18% din totalul pieței de cosmetice și înfrumusețare. Deși este ...
CCF cere lămuriri de la Ministerul Muncii: De ce un angajator cu 51 de contracte individuale de muncă poate avea un număr de salariați mai mic, doar din interpretarea legii
CCF cere lămuriri de la Ministerul Muncii: De ce un angajator cu 51 de contracte individuale de muncă poate avea un număr ...
Camera Consultanților Fiscali (CCF) a trimis o adresă către Ministerul Muncii - Autoritatea Națională pentru Protecția ...
Roșu în tradingul de cereale anul trecut. Singurii români din clubul miliardarilor în lei au părăsit clasamentul
Roșu în tradingul de cereale anul trecut. Singurii români din clubul miliardarilor în lei au părăsit clasamentul
Dacă în 2023, cel mai mare trader de cereale după cifra de afaceri, Ameropa Grains, depășea pragul de 8 miliarde de ...