Armament greu american va fi desfășurat în Polonia la mijlocul lui 2016

Primele livrări de armament greu american la două baze din Polonia sunt programate să aibă loc la mijlocul anului 2016, a declarat joi ministrul polonez al apărării Tomasz Siemoniak, relatează AFP.
Economica.net - J, 27 aug. 2015, 11:33
Armament greu american va fi desfășurat în Polonia la mijlocul lui 2016

Statele Unite ale Americii au anunțat în iunie desfășurarea temporară de armament greu în țările baltice, în Polonia, Bulgaria și România, între care vehicule de luptă și echipamente asociate, pentru o brigadă pe flancul estic al NATO, fără o mobilizare a trupelor.

‘Ne așteptăm ca această desfășurare să aibă loc la mijlocul anului 2016’, a spus ministrul Siemoniak pentru agenția PAP.

‘În urma studiilor de pe teren și a discuțiilor cu partenerii noștri americani, am identificat două locuri unde va fi desfășurat armament greu american: în vestul Poloniei și nord-estul țării’, a mai spus ministrul, fără a specifica amplasarea exactă.

Potrivit oficialului polonez, detaliile vor fi stabilite la reuniunea miniștrilor apărării ai NATO, care va avea loc la Bruxelles la începutul lunii octombrie.

Este pentru prima dată când armament greu american va fi desfășurat în țări membre NATO care, înainte de căderea Zidului Berlinului, s-au aflat sub sfera de influență a Uniunii Sovietice, notează AFP.

Pentagonul a anunțat în iunie că, din cele 250 de piese de armament greu, 90 sunt tancuri Abrams, 140 sunt vehicule blindate Bradley și 20 de tunuri autopropulsate.

Te-ar mai putea interesa și
300 de parlamentari – Proiectul reducerea numărului de parlamentari a fost redepus la Senat
300 de parlamentari – Proiectul reducerea numărului de parlamentari a fost redepus la Senat
Deputaţii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au redepus la Parlament proiectul de lege care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300....
O nouă victorie în instanță pentru Neptun Deep, după ce a fost atacat de asociația Bankwatch
O nouă victorie în instanță pentru Neptun Deep, după ce a fost atacat de asociația Bankwatch
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că s-a obţinut o nouă victorie în instanţă pentru Neptun Deep şi ...
Fondul forestier a crescut cu 1.263 de hectare, la 6,61 milioane de hectare – INS
Fondul forestier a crescut cu 1.263 de hectare, la 6,61 milioane de hectare – INS
Fondul forestier naţional la 31 decembrie 2024 a înregistrat o creştere de 1.263 hectare, până la 6,61 milioane hectare, ...
Rivalul Tesla, Xiaomi YU7, a fost lansat în 13 showroom-uri
Rivalul Tesla, Xiaomi YU7, a fost lansat în 13 showroom-uri
Producătorul chinez de dispozitive electronice Xiaomi a prezentat joi, la Beijing, noul său SUV electric YU7, un model ...