Armata americană a inaugurat baza de tranzit de la Mihail Kogălniceanu

Circa 300 de soldaţi americani au decolat luni de la noua bază de tranzit Mihail Kogălniceanu, îndreptându-se către Afganistan unde vor îndeplini o misiune de nouă luni, fiind primul contingent ce foloseşte această facilitate după ce ea a fost amenajată ca centru de tranzit pentru personalul militar al Statelor Unite, consemnează joi presa americană online.
Economica.net - vin, 07 feb. 2014, 06:57
Armata americană a inaugurat baza de tranzit de la Mihail Kogălniceanu

Armata Statelor Unite a ales această bază ca facilitate de tranzit după ce parlamentul din Kârgâzstan a respins anul trecut în luna iunie prelungirea contractului de închiriere a bazei de la Manas.

Baza de la Kogălniceanu va fi folosită pentru retragerea soldaţilor americani staţionaţi în Afganistan, proces planificat să se încheie până la sfârşitul acestui an, dar şi ca centru de tranzit pentru cei 10.000 de instructori ai armatei SUA care îşi vor continua activitatea pentru antrenarea armatei afgane încă doi ani, în cazul în care autorităţile de la Kabul vor semna acordul bilateral de securitate cu Statele Unite.

Baza de la Kogălniceanu are 350 de angajaţi civili şi militari şi poate găzdui 2.000 de persoane aflate în tranzit. Soldaţii americani par să prefere această bază în locul celei de la Manas. ‘Facilităţile sunt foarte bune; aici sunt clădiri, nu corturi’, afirmă unul dintre ei potrivit portalului militar army.mil.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria: Hotelierii se aşteaptă la o creştere moderată a preţurilor şi o tranziţie lină la euro
Bulgaria: Hotelierii se aşteaptă la o creştere moderată a preţurilor şi o tranziţie lină la euro
Hotelierii din Bulgaria estimează o creştere moderată a preţurilor în vacanţa de vară, între 10% şi 15% comparativ cu anul trecut, în urma majorării inflaţiei şi a costurilor ridicate,......
Iran: Consiliul de Securitate suspendă aplicarea legii hijabului
Iran: Consiliul de Securitate suspendă aplicarea legii hijabului
Consiliul de Securitate Naţională al Iranului a oprit punerea în aplicare a legii controversate privind purtarea obligatorie ...
Cât vei plăti factura de energie electrică după 1 iulie. Ofertele PPC, Electrica Furnizare, Premier, Hidroelectrica, care va fi prețul pe KWh?
Cât vei plăti factura de energie electrică după 1 iulie. Ofertele PPC, Electrica Furnizare, Premier, Hidroelectrica, ...
Prețurile din facturile de energie electrică vor crește, uneori masiv, pentru majoritatea clienților casnici, de la 1 ...
Societatea Naţională a Apelor Minerale are prevăzut pentru 2025 un profit net de 2,7 milioane lei
Societatea Naţională a Apelor Minerale are prevăzut pentru 2025 un profit net de 2,7 milioane lei
Societatea Naţională a Apelor Minerale are prevăzut pentru anul 2025, în bugetul de venituri şi cheltuieli, un profit ...