Armata austriacă desfăşoară 500 de soldaţi la frontiera cu Slovenia pentru un control sistematic al migranţilor

Austria, care vrea să reducă afluxul de solicitanţi de azil, va desfăşura miercuri 500 de soldaţi la principalul punct de trecere de la frontiera cu Slovenia, pentru a efectua un control sistematic al migranţilor, au anunţat marţi surse din cadrul poliţiei austriece, informează AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 19 ian. 2016, 18:52
Armata austriacă desfăşoară 500 de soldaţi la frontiera cu Slovenia pentru un control sistematic al migranţilor

‘Până acum nu puteam proceda decât la controale aleatorii, însă de acum încolo vom avea capacitatea de a verifica sistematic fiecare migrant’, a declarat, pentru AFP, Fritz Grunding, purtătorul de cuvânt al poliţiei din regiunea frontalieră Stiria.

Această măsură, care va fi pusă în aplicare la postul de frontieră Spielfeld (sud), se înscrie în cadrul unui dispozitiv ce vizează supervizarea mai riguroasă a intrărilor de migranţi în Austria, ţară-etapă şi ţară de primire în exodul în curs.

Astfel, guvernul austriac doreşte să nu mai lase, în următoarele zile, să intre pe teritoriul său migranţi care încearcă să ajungă în Scandinavia şi să-i întoarcă din drum la frontieră, cum face deja Germania.

Postul din Spielfeld va deveni unicul post de trecere dintre Slovenia şi Austria, iar soldaţii care vor fi desfăşuraţi aici vor avea capacitatea să verifice până la 6.000 de migranţi pe zi sau chiar 11.000 în cazul unui vârf al afluenţei, cum s-a întâmplat la sfârşitul verii lui 2015.

Numărul de migranţi sosiţi zilnic în Austria a mai scăzut în ultimele săptămâni.

Autorităţile austriece finalizează, de asemenea, construirea la Spielfeld a unui gard lung de 3,7 kilometri, menit să împiedice trecerea clandestină a frontierei.

Coaliţia dintre social-democraţi (SPO) şi conservatori (OVP), la putere în Austria, şi-a înăsprit tonul în ultimele zile în ceea ce priveşte politica în domeniul migraţiei, schimbare cu precădere notabilă la responsabilii din partea SPO.

‘Dacă Germania îi respinge pe migranţii care vor să ajungă în Suedia, noi vom face la fel’, a reiterat, duminică, Werner Faymann, cancelarul social-democrat, al cărui guvern ia în calcul şi posibilitatea de a efectua o triere la frontieră între solicitanţii de azil ‘politici’ şi cei ‘economici’, aceştia din urmă neprimind permisiunea de a intra în Austria.

Numărul de cereri de azil în Austria s-a triplat în 2015, pentru a ajunge la 90.000. Circa 36.000 dintre ele au făcut deja obiectul unei examinări în primă instanţă şi 14.000 au primit răspuns favorabil.

Partidul conservator austriac va pleda miercuri, cu ocazia unei conferinţe naţionale pe marginea politicii migraţiei, în favoarea instaurării de către stat a unui plafon în ceea ce priveşte numărul de solicitanţi de azil.

Te-ar mai putea interesa și
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
Administraţia preşedintelui Donald Trump revizuieşte calendarul transferului sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, astfel încât Germania să poată transfera rapid două sisteme către......
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Firma care operează complexul de wellness Therme din nordul Bucureștiului urmează să primească licența de exploatare ...
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, iar incertitudinile rămân ridicate
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat, vineri, că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze ...
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Tarifele vamale de 30% asupra produselor europene, anunţate de preşedintele american Donald Trump, au stârnit fiori în ...