Armata bulgară a vândut 44 de tancuri vechi cu 21.000 euro bucata
Tancurile au fost achiziţionate de compania bulgară EMKO care este printre cele patru firme care câştigă cele mai multe licitaţii în domeniul armamentului. Numele companiei a fost implicat într-un scandal în anul 2011 când nişte depozite de armament aparţinând EMKO au explodat lângă oraşul Sevlievo (centrul ţării). Atunci s-a dovedit că EMKO a importat un număr mare de proiectile din Cehia cu intenţia de a le reasambla pentru export către Africa. Nu se ştie ce intenţionează să facă compania cu tancurile vechi pe care le-a achiziţionat, iar proprietarul firmei, Emilian Gherbev, nu răspunde la telefon, mai scrie Trud.
Armata bulgară a reuşit să scape şi de două aeronave militare de transport. Un avion de tip AN-26 a fost vândut cu 18.000 de euro, iar un aparat ceh model L-410 – cu 28.000 euro. AN-26 poate opera doar pe teritoriul Rusiei şi al unora dintre fostele republici sovietice, precum şi în Africa, deoarece, încă din anul 2007, Bruxellesul a interzis folosirea acestui avion în UE, precizează Trud.