Armata chineză a tras proiectile către strâmtoarea Taiwan, după începerea unor ample exerciţii militare

Armata chineză a tras joi proiectile neidentificate către strâmtoarea Taiwan, la scurt timp după debutul unor importante exerciţii militare în jurul insulei Taiwan, revendicată de Beijing, transmit AFP şi Reuters.
AGERPRES - J, 04 aug. 2022, 10:09
Armata chineză a tras proiectile către strâmtoarea Taiwan, după începerea unor ample exerciţii militare

În Pingtan, o insulă chineză situată în apropiere de manevrele militare în desfăşurare, reporterii AFP au văzut mai multe proiectile trase în jurul orei locale 13:13 (05:13 GMT) către mare.

Turişti care se aflau pe insula Pingtan, aflaţi pe malul mării, au asistat la aceste tiruri.

Armata chineză a început joi cele mai importante manevre militare din istoria sa în jurul insulei Taiwan, un răspuns la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei.

Deşi vizita sa în teritoriul revendicat de China a durat mai puţin de 24 de ore, Nancy Pelosi – cel mai înalt demnitar american ales care s-a deplasat la Taipei în ultimii 25 de ani – a declanşat furia Beijingului. Pelosi a dat asigurări că SUA nu vor abandona insula Taiwan, care este condusă de un regim democratic şi care trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii din partea armatei chineze.

Drept reacţie, China desfăşoară timp de trei zile (de joi, ora 04:00 GMT, până duminică, ora 04:00 GMT) ample manevre militare în şase zone din jurul Taiwanului.

Potrivit DPA, două dintre zonele exerciţiilor chineze se află la doar 9 mile nautice (16,7 kilometri) de porturile taiwaneze Keelung şi Kaohsiung.

Taiwanul a denunţat manevrele militare chineze, autorităţi de la Taipei declarând că aceste exerciţii încalcă reglementările ONU, invadează spaţiul aerian taiwanez şi sunt o provocare directă pentru navigaţia liberă pe mare.

Purtătorul de cuvânt al cabinetului taiwanez, citat de Reuters, a anunţat că website-urile ministerelor apărării şi afacerilor externe şi biroului prezidenţial din Taiwan au fost atacate hackeri.

Te-ar mai putea interesa și
Putin pregăteşte un recensământ al străinilor din Rusia. Un an pentru înființarea unui registru de stat al cetăţenilor străini care locuiesc, vin sau pleacă din Federaţia Rusă
Putin pregăteşte un recensământ al străinilor din Rusia. Un an pentru înființarea unui registru de stat al cetăţenilor ...
Putin a instruit Ministerul de Interne rus "să garanteze, până la 30 iunie 2026, crearea instrumentului informatic de stat 'Profilul digital al cetăţeanului străin', care să conţină......
Trump vrea ca SUA să fie mai puternice în Africa. Întâlnire cu cinci ţări africane bogate în resurse minerale, în încercarea de a contracara Rusia şi China
Trump vrea ca SUA să fie mai puternice în Africa. Întâlnire cu cinci ţări africane bogate în resurse minerale, în ...
Preşedintele american Donald Trump a reunit miercuri la Casa Albă cinci preşedinţi de state africane bogate în resurse ...
Autostrada Moldovei A7: Mâine se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de UMB – DRDP Buzău
Autostrada Moldovei A7: Mâine se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de UMB – DRDP Buzău
Vineri, 11 iulie 2025, începând cu ora 12:00, circulația rutieră va fi oficial deschisă pe podul peste râul Buzău, ...
Premieră: Soarele a fost prima sursă de energie electrică a Uniunii Europene, luna trecută
Premieră: Soarele a fost prima sursă de energie electrică a Uniunii Europene, luna trecută
Energia solară a devenit pentru prima data, în iunie, prima sursă de electricitate din Uniunea Europeană, depășind ...