Armata Germaniei trebuie echipată „în cea mai mare viteză”, spune un lider politic social-democrat

Un lider politic german a cerut ca industria de armament a ţării să îşi accelereze capacităţile de producţie, dată fiind lipsa de echipament pentru Bundeswehr (armata germană), transmite dpa.
AGERPRES - lun, 28 nov. 2022, 10:17
Armata Germaniei trebuie echipată

Lars Klingbeil, co-lider al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la guvernare, a afirmat că trebuie să se renunţe la ideea eronată că există o mare cantitate de echipament militar disponibilă, scrie Agerpres.

‘Toate acestea trebuie să fie produse’, a spus Klingbeil duminică seara la postul public ARD.

Dacă industria de armament germană, care şi-a redus tot mai mult capacităţile în ultimii ani, nu poate satisface cerinţele, Bundeswehr va trebui să se orienteze pentru achiziţii spre alte ţări.

‘Este clar că avem nevoie să echipăm Bundeswehr repede şi bine, şi că trebuie să lucrăm la aceasta cu toată viteza’, a spus Klingbeil.

Liderul social-democrat a subliniat că, după invazia rusă în Ucraina declanşată la 24 februarie, este necesar ca Bundeswehr să procure ‘cu mare viteză’ echipament modern.

Guvernul german a stabilit recent un obiectiv de a achiziţiona muniţii în valoare de 20 miliarde de euro, atât pentru dotarea armatei proprii, cât şi pentru a fi trimise în Ucraina.

Problema este că o mare parte din industria de armament germană şi-a închis unele linii de producţie în ultimii ani din lipsă de comenzi.

Discuţiile se vor axa pe modul în care industria îşi poate extinde şi accelera producţia.

În februarie, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere masivă a bugetului de apărare, care să depăşească pragul de 2% din PIB, în contextul în care conflictul din Ucraina a obligat Berlinul să îşi regândească politica externă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat forul în raportul financiar publicat vineri, relatează DPA, transmite......
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali Khamenei a clamat victoria în fața SUA
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali ...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului ...
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiş, ...
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că impozitele pe proprietate şi pe capital vor fi mărite, foarte probabil, ...