Armata israeliană anunţă că va face zilnic o „pauză tactică” pentru livrarea de ajutoare în Gaza

16 06. 2024
Fasia Gaza Hamas

Armata a precizat într-un mesaj pe platforma X că pauza va avea loc în fiecare zi între orele 8 şi 19, între Kerem Shalom – punct de trecere a frontierei unde se intersectează frontierele Israelului, Egiptului şi Fâşiei Gaza – şi şoseaua Salah al-Din, principala arteră rutieră din Gaza, iar de acolo în continuare spre nord.

Astfel va putea creşte volumul de ajutoare umanitare care ajung în Gaza, adaugă anunţul.

Traseul respectiv trece pe la sud de oraşul Rafah, unde Israelul îşi continuă operaţiunile, considerând că localitatea respectivă este ultimul bastion al militanţilor din gruparea islamistă Hamas.