Armata României vine la Bucharest Gaming Week cu trei simulatoare de zbor, între 12 și 13 noiembrie la Palatul Parlamentului

Evenimentul central al Bucharest Gaming Week, cel mai așteptat eveniment de gaming din România, se desfășoară pe 12 și 13 noiembrie la Palatul Parlamentului, iar invitații speciali ai acestei ediții sunt militarii Armatei României.
Lidia Neagu - joi, 10 nov. 2022, 09:42
Armata României vine la Bucharest Gaming Week cu trei simulatoare de zbor, între 12 și 13 noiembrie la Palatul Parlamentului

Atracția standului Ministerului Apărării Naționale o reprezintă trei simulatoare de zbor. Participanții pot testa un simulator de zbor în realitate virtuală, o replică a elicopterului IAR 316 B, un model de antrenament produs de Industria Aeronautică Română. Cei prezenți pot folosi simulatorul ELITE PI-135 pentru decolare, proceduri de zbor instrumental cu folosirea mijloacelor de radionavigație și aterizare. Simulatorul DCS (Digital Combat Simulator) pentru zbor pentru avioanele IAK-52 și F-16 va reda cu foarte mare acuratețe atât modelul dinamic de zbor cât și funcționarea sistemelor interne ale aeronavelor. Cei zece militari ai Forțelor Aeriene îi vor ghida pe participanți pe tot parcursul experienței lor cu simulatoarele.

În cadrul standului, vizitatorii vor găsi mai multe tipuri de armament individual aflate în dotarea militarilor din Forțele Terestre, iar militari din cadrul Batalionului 313 Cercetare în Adâncime „Burebista” al Forțelor Terestre Române vor oferi noțiuni elementare despre supraviețuire cu ajutorul truselor specifice și vor prezenta cel mai nou adăpost intrat în dotarea Armatei României, precum și kit-urile de parașutare aflate în folosință.

Militarii vor oferi și sesiuni de face painting tinerilor care urmează să intre în luptă în turnee de CS:GO sau Call of Duty organizate în cadrul Bucharest Gaming Week.

Un weekend plin de gaming la Palatul Parlamentului

Andrei „Odoamne” Pascu, campionul european la League of Legends în 2022, vine la Bucharest Gaming Week pentru un moment de Q&A pe scena principală, duminică de la ora 17:00. Odoamne este cel mai titrat jucător român profesionist de esports, reușind în acest an să câștige, alături de echipa sa, turneul LEC Summer 2022, unul dintre cele mai importante turnee de League of Legends din lume.

În premieră, gamerii vor putea juca celebrul titlu Among US direct în VR. Jocul, care se va lansa în această săptămână, păstrează aceeași idee a jocului, aceea de a găsi impostorii, dar cu o dinamică diferită, personajele putând fi văzute din perspectiva first person. 

Jocuri precum Prince of Persia, Mario, Terminator, Doom II sau Supaplex, care au marcat începuturile gamingului și copilăria generațiilor 80 și 90, pot fi jucate în zona cu jocuri retro.

Pe parcursul weekend-ului, pasionații de sim racing se vor întrece pe cele mai performante simulatoare auto. Turneele se vor organiza pe patru platforme de simulare diferite: Assetto Corsa Competizione, F1 2022, Assetto Corsa și Grand Prix 4. De asemenea, gamerii vor putea participa și la un turneu de MotoGP 2022, jucat pe console. Peste 350 de locuri vor fi disponibile la înscriere în turneele de sim racing.

Scena principală de la Bucharest Gaming Week va găzdui o mulțime de turnee și competiții, prezentate de cei mai populari streameri. Gamerii vor putea face parte din echipele de Minecraft ale lui iRaphahell și Gannicus. Pasionații de Stumble Guys vor putea participa la un super turneu mobile alături de Mădălin, ZaSami, Gannicus și IceManLucky. 

Tot pe scena principală va avea loc finala turneului de CS:GO a studenților de la Universitatea Tehnică de Construcții București.

Gamerii se vor putea întâlni și face poze alături de streamerii preferați precum iRaphahell, Gannicus, Theo Zeciu și mulți alții în sesiuni de meet & greet. 

Cele mai noi jocuri lansate la nivel internațional vor putea fi jucate la Bucharest Gaming Week pe cele mai performante console. Gamerii vor avea șansă să joace titluri mult așteptate precum God Of War Ragnarok, Overwatch 2 sau Call of Duty: Modern Warfare II. Lista de jocuri noi de la eveniment este completată de Animaterra Jocul, NHL 2023, MultiVerse, Gotham Knights, Pac-Man World Re-Pac, Nickelodeon Kart Racers 3: Slime Speedway, Sonic Frontiers, NBA2K23 și Lego Brawls.

FC Rapid Esports organizează un super turneu de FIFA 23. Câștigătorul competiției va reprezenta echipa pe tot parcusul acestui sezon, în toate competițiile și evenimentele oficiale de FIFA 23. Sâmbătă, 12 noiembrie, la standul Rapid Esports vor avea loc turneele de calificare pentru faza finală, care va avea loc duminică. Cei mai buni 16 jucători se vor confrunta în fazele finale pentru marele premiu.

În plus față de competițiile desfășurate pe scena principală, gamerii vor participa și la turneele organizate la stand-urile partenerilor. Cei mai buni dintre ei au șansa de a câștiga o mulțime de premii constând în dispozitive de gaming.

Evenimentul are loc, atât sâmbătă cât și duminică, de la ora 10:00. Intrarea în Palatul Parlamentului se face din Piața Constituției.

Minorii sub 14 ani vor putea intra doar însoțiți de un părinte sau tutore, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces liber pe baza certificatului medical. 

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...