Armata ucraineană ar fi slăbit încercuirea oraşului Doneţk

Încercuirea oraşului bastion al rebelilor proruşi Doneţk a fost slăbită considerabil de trupele ucrainene, care se confruntă în prezent cu pătrunderea unor vehicule militare despre care armata ucraineană afirmă că au venit din Rusia, consemnează miercuri agenţia France Presse şi cotidianul Le Monde.
Economica.net - mie, 27 aug. 2014, 13:17
Armata ucraineană ar fi slăbit încercuirea oraşului Doneţk

O echipă a agenţiei France Presse, care s-a deplasat între localitatea Novoazovsk, situată pe ţărmul Mării Azov, şi oraşul Doneţk, aflat circa o sută de kilometri înspre nord, nu a întâlnit niciun baraj al armatei ucrainene şi niciun soldat ucrainean, toate punctele de control de pe acest traseu fiind acum sub administrarea insurgenţilor proruşi, care au anunţat în weekend că vor lansa o contraofensivă pentru a ieşi din încercuirea de la Doneţk.

De asemenea, în satul Starobaceve, situat la circa 30 de kilometri sud de Doneţk, rebelii proruşi au găsit zeci de lăzi cu muniţii şi vehicule militare abandonate, ceea ce indică o retragere precipitată a armatei ucrainene. Conform localnicilor, această retragere s-a produs după primele bombardamente de artilerie venite dinspre est, aşadar din direcţia graniţei cu Rusia.

Echipa AFP a mai constatat că barajul armatei ucrainene de la Novoazovsk a dispărut miercuri, singurii soldaţi ucraineni fiind observaţi la periferia oraşului Mariopol.

Armata ucraineană a anunţat, tot miercuri, că o coloană compusă din circa o sută de vehicule militare – tancuri, transportoare blindate şi lansatoare de rachete ‘Grad’ – înaintează pe ruta Starobicevo-Telmanovo, către sud, iar blindate şi camioane ruse au încercuit în ultimele 24 de ore oraşul Amvrosievka, în apropierea căruia au fost capturaţi luni de trupele ucrainene zece paraşutişti ruşi.

Reporterii AFP au observat şi ei urme de şenile de tancuri pe traseul Starobicevo-Telmanovo. Mai mulţi localnicii au confirmat marţi trecerea blindatelor, dar unii dintre ei susţin că ar fi vorba despre vehicule ale armatei ucrainene care au abandonat frontul de la Starobicevo. În schimb, sursele militare ucrainene afirmă că numerele acestor vehicule au fost acoperite cu un triunghi sau cu un cerc alb pentru a nu se vedea că ele aparţin armatei ruse

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul lui Nicușor Dan pentru americani. Ce a spus președintele ales al României după anunțul ambasadei lui Trump la Bucureşti
Mesajul lui Nicușor Dan pentru americani. Ce a spus președintele ales al României după anunțul ambasadei lui Trump la ...
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a transmis, marţi seară, un mesaj în care dă asigurări că România îşi păstrează "angajamentul puternic" în relaţia cu Statele Unite ale Americii....
Cine este noul ambasador al SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg
Cine este noul ambasador al SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg
Darryl Nirenberg a fost numit de preşedintele SUA Donald Trump în funcţia de Ambasador al Statelor Unite în România.
Criterii actualizate pentru ca ANAF și Vama să identifice firmele cu risc fiscal ridicat
Criterii actualizate pentru ca ANAF și Vama să identifice firmele cu risc fiscal ridicat
Ministerul Finanțelor, prin ANAF și Autoritatea Vamală Română, propune modificarea Ordinului comun nr. 417/1204/2025 ...
Trump anunţă construirea unui scut antirachetă „Domul de aur” pentru SUA, după modelul Iron Dome din Israel
Trump anunţă construirea unui scut antirachetă „Domul de aur” pentru SUA, după modelul Iron Dome din Israel
Donald Trump a anunţat marţi că Statele Unite vor construi un sistem de apărare antirachetă după modelul "Domului de ...