Arme chimice în Siria: inspectori ONU au sosit la Damasc

Inspectori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite, însărcinaţi să examineze utilizarea de arme chimice în conflictul din Siria, au sosit duminică la Damasc, informează AFP.
Economica.net - Dum, 18 aug. 2013, 13:41
Arme chimice în Siria: inspectori ONU au sosit la Damasc

Mai mult de zece inspectori ai ONU au sosit la un hotel al capitalei siriene, fără a face vreo declaraţie în faţa jurnaliştilor prezenţi.

Regimul preşedintelui Bashar al-Assad şi opoziţia siriană se acuză reciproc că ar fi recurs la arme chimice în conflictul care durează de peste doi ani.

Guvernul sirian a dat undă verde ONU pentru o vizită a inspectorilor săi în Siria, după ce a acceptat modalităţile propuse de ONU pentru a asigura securitatea şi eficacitatea misiunii.

La sfârşitul lui iulie, ONU a anunţat că Damascul a autorizat desfăşurarea de anchete ale inspectorilor săi în trei locuri de pe teritoriul sirian unde a fost raportată utilizarea de arme chimice.

Te-ar mai putea interesa și
Previziune sumbră a unui expert în fotovoltaice din SUA: Jumătate din sistemele instalate înainte de 2016 nu vor prinde anul 2030. “Am promis 25 de ani de performanță, nu rezistă nici 10”. Ce se întâmplă
Previziune sumbră a unui expert în fotovoltaice din SUA: Jumătate din sistemele instalate înainte de 2016 nu vor prinde ...
Un specialist din Statele Unite arată că marea problemă este acum legată de degradarea instalațiilor fotovoltaice instalate în trecut care nu funcționează în niciun caz așa cum a promis......
Guvernul german se arată reticent față de taxarea de către UE a giganților digitali americani, ca răspuns la tarifele lui Trump
Guvernul german se arată reticent față de taxarea de către UE a giganților digitali americani, ca răspuns la tarifele ...
Ministrul german interimar al Economiei, Joerg Kukies (foto), a estimat vineri că Uniunea Europeană ar trebui să fie "prudentă" ...
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) îşi exprimă profunda îngrijorare şi dezacordul faţă ...
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti l-a numit, vineri, pe Dumitru-Remus Vulpescu în funcţia de director ...