Arme chimice în Siria: Obama se întâlneşte cu echipa de securitate naţională

Preşedintele american, Barack Obama, se întâlneşte sâmbătă cu echipa de securitate naţională pentru a discuta despre informaţiile referitoare la atacurile cu arme chimice în Siria, transmite Reuters.
Economica.net - sâm, 24 aug. 2013, 11:40
Arme chimice în Siria: Obama se întâlneşte cu echipa de securitate naţională

Conform Casei Albe, sunt disponibile mai multe opţiuni cu privire la Siria, iar serviciile de informaţii adună fapte şi dovezi.

În acelaşi timp, Iranul, principalul aliat regional al regimului sirian Bachar al-Assad, a avertizat sâmbătă contra oricărei intervenţii militare în Siria şi afirmă că există dovezi că rebelii au recurs la arme chimice în luptele de miercuri din apropierea Damascului, transmite AFP.

‘Suntem foarte neliniştiţi de informaţiile privind utilizarea de arme chimice în Siria şi condamnăm cu fermitate utilizarea acestor arme. Există dovezi că grupările teroriste au condus această acţiune’, a declarat Abbas Araghchi, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene.

Tot sâmbătă, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a declarat la Ramallah, Cisiordania, că totul arată că regimul sirian a comis atacul chimic de miercuri. Toate informaţiile de care dispunem converg pentru a spune că a existat un masacru cu arme chimice în apropiere de Damasc şi a indica faptul că regimul lui Bachar al-Assad este la originea lui, a spus Fabius la sfârşitul unei întâlniri cu premierul palestinian, Rami Hamdallah.

În ce priveşte forţele de pe teren, rebelii acuză Damascul de atacul de miercuri, iar regimul i-a acuzat sâmbătă pe rebeli că utilizează arme chimice în luptele de la Damasc.

Te-ar mai putea interesa și
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Clotilde Armand a venit, la Parlament, să-și preia mandatul, deși a fost declarată incompatibilă de ANI
Fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand, care a candidat la alegerile parlamentare din 1 decembrie pe lista USR pentru Senat, a venit la Parlament, să îşi preia mandatul, recomandându-le......
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Putin vede asasinarea generalului rus Kirilov ca pe un eșec al serviciilor secrete ruse și acuză Ucraina de terorism
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut că asasinarea generalului Igor Kirilov, comandantul trupelor de apărare radiologică, ...
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România ...
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de ...