Armenia se alătură Uniunii Economice Eurasiatice conduse de Rusia

Economica.net
10 10. 2014
eurasian_union1_51491800

Ţările membre ale acestei uniuni, un proiect iniţiat de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a recâştiga influenţa Moscovei asupra fostelor republici sovietice, au semnat acordul prin care Armenia se integrează în această structură.

Uniunea Economică Eurasiatică, ce urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015, ar urma să favorizeze o cooperare mai strânsă între statele ei membre. Belarusul, Kazahstanul şi Rusia sunt deja legate din anul 2010 printr-o Uniune vamală.

Decizia Erevanului de a se apropia de Rusia a suscitat în noiembrie 2013 dezbateri aprinse şi o serie de manifestaţii în această fostă republică sovietică din Caucaz, întrucât Armenia, ca şi Georgia şi Republica Moldova, era pe punctul de a semna în noiembrie un acord de liber schimb cu UE, care ar fi constituit un prim pas spre o viitoare intrare în blocul european.

Armenia depinde însă foarte mult de Rusia pentru aprovizionările sale cu armament, pe care le consideră vitale în contextul disputei cu Azerbaidjanul vecin asupra enclavei separatiste Nagorno-Karabah, notează agenţia citată.

În timp ce Erevanul încerca o apropiere faţă de Bruxelles, Moscova a trimis o serie de mesaje fără echivoc aliatului său, crescând preţul la gazul livrat şi anunţând totodată un importat contract de vânzare de arme către Azerbaidjan, rival tradiţional al Armeniei.

Summitul Uniunii Eurasiatice, care s-a ţinut vineri la Minsk pentru prima dată de la crearea acestei organizaţii (la sfârşitul lunii mai), a avut loc după o reuniune a liderilor ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI, fostele republici sovietice, în afara statelor baltice şi Georgiei), reuniune care s-a desfăşurat în absenţa preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko.

În cadrul summitului Uniunii Eurasiatice, ţările membre au votat pentru încetarea activităţii Comunităţii Economice Eurasiene (EvrAzEs), care reunea şase din cele 15 foste republici sovietice, şi anume Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan.