Armistiţiul încheiat între Israel şi Hamas este respectat, dar rămâne fragil

Armistiţiul încheiat între Israel şi Hamas a fost respectat joi, după o săptămână de ostilităţi sângeroase, dar statul evreu a avertizat că va riposta la orice atac palestinian, relatează AFP.
Economica.net - vin, 23 nov. 2012, 11:39
Armistiţiul încheiat între Israel şi Hamas este respectat, dar rămâne fragil

În Fâşia Gaza, populaţia a sărbătorit „victoria”, iar şeful Guvernului Hamas, Ismail Haniyeh, a îndemnat grupările armate să respecte armistiţiul intrat în vigoare miercuri la ora 19:00 GMT (21.00, ora României), după semnarea unui acord între cei doi beligeranţi mediat de Egipt.

Armistiţiul „poate dura nouă zile, nouă săptămâni sau mai mult, însă, dacă nu va fi respectat, ştim ce avem de făcut şi vom lua în considerare, în acel moment, posibilitatea reluării activităţilor (militare), în cazul unor tiruri sau provocări”, a avertizat ministrul israelian al Apărării Ehud Barak.

„Oferim o şansă armistiţiului, dar suntem totodată pregătiţi de eventualitatea că nu va fi respectat şi vom şti să acţionăm în consecinţă”, a declarat şi premierul Benjamin Netanyahu.

În opinia şefului Statului Major israelian, generalul Benny Gantz, armata a „atins toate obiectivele operaţiunii «Pilon de Apărare». Dacă nu vor mai exista tiruri dinspre Fâşia Gaza, calmul va domni în regiune”.

În timpul ofensivei aeriene împotriva Fâşiei Gaza, lansată la 14 noiembrie odată cu asasinarea şefului operaţiunilor militare Hamas Ahmad Jaabari, 163 de palestinieni au fost ucişi şi alţi 1.235 răniţi, potrivit unui bilanţ medical provizoriu. Şase israelieni, între care doi militari, au murit, iar alţi 240 au fost răniţi în urma lansării a aproximativ o mie de rachete palestiniene asupra sudului Israelului.

Niciodată, de la operaţiunea israeliană „Plumb Topit”, care a avut loc în perioada decembrie 2008-ianuarie 2009, o confruntare cu grupări palestiniene nu s-a soldat cu atât de multe victime. Peste 1.140 de palestinieni şi 13 israelieni au fost ucişi în cursul acestei operaţiuni.

În Israel, clasa politică şi-a îndreptat rapid atenţia spre alegerile anticipate, prevăzute la 22 ianuarie, chiar de a doua zi după semnarea armistiţiului, care lasă un gust amar multor israelieni.

– Calendar electoral

„Trebuia să-i punem în genunchi, în loc să semnăm un armistiţiu cu aceşti terorişti”, critică Moshe Remy, un pensionar din Ashkelon, un oraş expus tirurilor provenite din Fâşia Gaza. „Sunt convins că tirurile vor fi reluate”, apreciază el.

Cu toate că l-a susţinut pe Netanyahu de la începutul ofensivei, opoziţia a deschis ostilităţile din momentul anunţării acordului cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, apreciind că obiectivele fixate nu au fost atinse.

Calendarul electoral se accelerează începând de duminică, când vor avea loc alegeri primare pentru desemnarea candidaţilor partidului de dreapta al premierului, Likud. Săptămâna viitoare, Partidul Laburist (de centru-stânga) este cel care îşi va alege candidaţii.

„Securitatea locuitorilor din sudul Israelului nu a fost restabilită şi nici forţa noastră de descurajare”, a deplâns liderul partidului de centru Kadima, Shaoul Mofaz, un fost şef de Stat Major şi ministru al Apărării, calificând armistiţiul o „eroare”.

Barak a răspuns că o ofensivă terestră „ar fi putut crea o situaţie în care ar fi trebuit să rămânem ani de zile în Fâşia Gaza”.

În această enclavă, vacarmul de claxoane a înlocuit bubuiturile raidurilor israeliene, iar străzile, pustii timp de opt zile, s-au umplut din nou. Viaţa şi-a reluat cursul obişnuit joi, decretată zi de sărbătoare pentru a celebra „victoria”.

Agitând steagurile verzi ale Hamasului şi cele galbene ale Fatah, fratele inamic, locuitorii au invadat străzile.

„Lupta şi victoria arată că inamicul va trebui să reflecteze foarte mult înainte să se angajeze într-o nouă luptă cu oricare alt stat din regiune”, a avertizat Haniyeh, referindu-se la Iran.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, liderul Fatah, l-a felicitat pe Ismail Haniyeh pentru „victoria” sa, în timp ce Hamasul, considerat de Israel o organizaţie „teroristă”, nu recunoaşte existenţa statului evreu..

Abbas se pregăteşte să prezinte la 29 noiembrie, în cadrul Adunării Generale, cererea ca Palestina să obţină statutul de stat non-membru al ONU, în pofida opoziţiei Israelului şi Statelor Unite.

De asemenea, armata israeliană a anunţat că a arestat în Cisiordania 55 de militanţi palestinieni, învinuiţi de „activităţi teroriste”.

Principalele puncte ale armistitiului încheiat între Israel si Hamas

 Ministrul egiptean al Afacerilor Externe Mohammed Kamel Amr a anuntat miercuri ca un armistitiu a fost încheiat între Israel si gruparea palestiniana Hamas si ca încetarea focului intra în vigoare în Gaza la ora 21:00, relateaza AFP.

Iata principalele puncte ale textului difuzat de presedintia egipteana si transmise de AFP.

1a. Israelul trebuie sa puna capat oricarei ofensive teritoriale, maritime sau aeriene împotriva Fasiei Gaza, inclusiv incursiunilor teritoriale si lichidarii indivizilor.

1b. Toate partile palestiniene trebuie sa puna capat tuturor atacurilor lansate din Fasia Gaza împotriva Israelului, inclusiv lansarilor de rachete si tututor atacurilor de-a lungul frontierei.

1c. (Armistitiul prevede) deschiderea punctelor de frontiera, facilitarea deplasarii indivizilor si transporturilor de marfuri si încheierea restrictiilor de deplasare pentru locuitori si a lichidarilor locuitorilor din zonele frontaliere. Punerea în practica (a acestor masuri) va trebui abordata în 24 de ore de la începutul armistitiului.

1d. Orice alta problema ridicata (de oricare dintre parti) va trebui discutata.

2. Mecanismul de aplicare

2a. Implementarea unei ore zero de intrare în vigoare a acordului.

2b. Fiecare parte trebuie sa se angajeze în fata Egiptului ca va respecta termenii acordului.

2c. Fiecare parte trebuie sa se angajeze sa nu realizeze nicio actiune care ar constitui o încalcare a acestui acord. În caz de remarci, Egiptul, în calitatea sa de sustinator al acestui acord, va trebui sa fie informat pentru a urmari situatia.

Te-ar mai putea interesa și
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, unde vântul puternic a determinat rotirea necontrolată a elicelor unei......
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând ...
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare sunt subutilizate de firme si asta ...