AROBS preia compania Future WorkForce specializată în soluții complexe de automatizare a proceselor de afaceri
„Achiziționarea grupului Future WorkForce Global reprezintă o extensie importantă a portofoliului nostru de servicii software și o consolidare a poziției pe care o ocupăm pe piața de automatizare inteligentă prin Robotic Process Automation (RPA), Artificial Intelligence (AI) și Machine Learning (ML). Automatizarea inteligentă devine tot mai importantă în peisajul de afaceri de astăzi, pe măsură ce organizațiile caută să simplifice operațiunile, să reducă costurile, totul având la baza creșterea eficienței echipelor. FwF dezvoltă o suită de soluții de automatizare inteligentă care utilizează cele mai noi tehnologii RPA (UiPath, Microsoft, Celonis, Outsystems), AI și ML pentru a automatiza sarcinile repetitive și consumatoare de timp, permițând astfel organizațiilor să se concentreze pe activitățile cu valoare ridicată.
Tranzacția anunțată astăzi se înscrie în strategia asumată de noi, odată cu listarea la BVB: dezvoltarea de noi zone de expertiză pentru serviciile software și achiziții prin integrarea jucătorilor existenți care operează în industrii complementare, fapt ce permite sinergii și o integrare facilă. De asemenea, odată cu preluarea FWF, continuăm extinderea noastră pe piețele internaționale, în special în UK și Germania, și completăm expertiza de automatizare a proceselor de afaceri pe care o deținem prin intermediul CoSo Olanda și Belgia, unde suntem prezenți sub brandul FastPath Automation. Grupul Future WorkForce are o echipă remarcabilă de experți și parteneriate valoroase cu unele dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume. Le urăm bun-venit celor aproximativ 100 de noi colegi în familia AROBS și ne bucurăm că vom colabora pentru a furniza servicii și soluții inovatoare pentru automatizarea inteligentă a afacerilor clienților”, a declarat Voicu Oprean (foto), fondator și CEO al AROBS.
Grupul Future WorkForce Global are aproximativ 100 de specialiști în optimizarea și automatizarea proceselor de business folosind tehnologii și soluții inovatoare, precum Robotic Process Automation, Artificial Intelligence, și Machine Learning, localizați în România, Regatul Unit și Germania. A început activitatea în anul 2017 și astăzi are parteneriate cu unele dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume: UiPath, Microsoft, Celonis, Outsystems. Clienții săi includ companii din industrii precum sectorul bancar, asigurări, retail, logistică, etc. FWF are o reputație excelentă pe piața locală și internațională, echipa sa fiind recunoscută pentru abordarea personalizată și soluțiile inovatoare pe care le oferă clienților. În 2022, grupul FWF a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 22 de milioane de lei.
Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Mihai Bălaj și Marius Bene, în roluri de directori executivi, Daniel Mureșan – CTO, și Voicu Oprean, președinte al Consiliului de Administrație. Rezultatele FWF vor fi incluse în situațiile financiare consolidate începând cu luna mai 2023.
„Sunt mândru să fac parte din povestea și succesul Future WorkForce. În ultimii cinci ani, compania noastră a devenit un jucător relevant în domeniul serviciilor de transformare digitală, în România și nu numai, ajutând companiile din întreaga lume să-și eficientizeze și să-și optimizeze operațiunile cu ajutorul tehnologiei. Am construit o echipă talentată de dezvoltatori software, specialiști în date și experți pasionați de instrumentele de automatizare inovatoare care rezolvă provocările complexe de care se lovesc clienții noștri. Credem cu tărie că tehnologia amplifică potențialul uman și permite atingerea unor niveluri de eficiență și productivitate superioare în afaceri. Această achiziție ne va pune și mai mult în valoare potențialul de creștere și ne va sprijini în extinderea bazei noastre de clienți, inclusiv prin crearea de sinergii suplimentare cu brandul de transformare digitală FastPath Automation al CoSo by AROBS, în Benelux”, a declarat Mihai Balaj, director executiv FWF Global.
„Suntem încântați să ne unim forțele cu AROBS, o companie cu care avem în comun preocuparea față de inovație continuă și excelența în servicii software. Credem că împreună putem genera o valoare adăugată semnificativă pentru clienții noștri și putem sa depășim limitele a ceea ce este posibil în tehnologie și în afaceri, prin transformarea digitală. Vom schimba modul în care organizațiile funcționează și își ating obiectivele de business”, a menționat Marius Bene, director executiv, Future WorkForce.
”Sunt încântat să construim sinergii alături de echipa AROBS, din a cărei vastă experiență în tehnologie și afaceri putem învăța foarte mult. Acum avem o mare oportunitate de a ne accelera creșterea ca echipă și companie”, a spus Daniel Mureșan, CTO FWF.
Înainte de această tranzacție, AROBS și FWF colaborau încă din 2020 în cadrul unui parteneriat prin care FWF a fost sprijinită cu înființarea unui centru de livrare în Breda, Olanda. De la închiderea plasamentului privat din octombrie 2021, AROBS a achiziționat companiile Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic, Centrul de Soft GPS România, două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS, precum și SYDERAL Polska din Polonia.
În ceea ce privește strategia de M&A, AROBS continuă și anul acesta procesul de achiziții și integrarea de jucători existenți care operează în aceeași industrie și care pot aduce valoare adăugată prin consolidarea și extinderea domeniilor de expertiză și a amprentei geografice acoperită de serviciile și produsele grupului.
Din partea AROBS, tranzacția a fost facilitată de casa de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu (RTPR) şi TS Partners ESPAND, în timp ce grupul Future WorkForce a fost asistat de avocatul Horațiu Crișan.
AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de peste 900 milioane de lei.