ARPIM: E posibil ca din ianuarie să avem noi medicamente incluse în lista de compensate şi gratuite
‘Nu avem legislaţia aferentă metodologiei de încheiere a contractelor cost-volum între producător şi CNAS. Acum a fost aceasta pusă în dezbatere publică, luna viitoare vom avea dezbaterea pe acest subiect, probabil din luna decembrie vor putea să înceapă procesele de negociere a contractelor cost-volum. Este posibil ca începând din ianuarie 2015 să avem noi medicamente incluse în lista de compensate şi gratuite care să intre pe baza încheierii acestor contracte cost-volum (…) În funcţie de scorurile obţinute la evaluare, medicamentul devine eligibil pentru a intra necondiţionat în lista de compensate în România. Asta înseamnă că nu are niciun fel de restricţie şi în clipa în care s-a făcut evaluarea el intră automat pe listă sau trebuie să intre condiţionat pe lista de medicamente compensate şi gratuite. Atunci producătorul trebuie să încheie un contract cost-volum cu CNAS. Acest proces este încă în curs de cristalizare’, a arătat Dan Zaharescu.
În privinţa evaluării medicamentelor, Zaharescu a spus că autorităţile promit că acest proces va deveni unul continuu şi că acum nu se va mai putea vorbi despre acele perioade lungi de aşteptare cum au fost până acum, chiar şi de câte 5-6 ani, în care nu s-a mai actualizat lista medicamentelor compensate.
‘Autorităţile promit că acest proces de evaluare va fi continuu şi pe măsură ce produsele ajung să aibă punctajul necesar pentru a intra fie condiţionat, fie necondiţionat în listă, ele vor fi introduse. Deja s-au făcut câţiva paşi importanţi, anul acesta, dacă stăm să luăm strict statistic ce s-a întâmplat, au fost 17 medicamente noi pentru bolile rare care au intrat în liste în iunie-iulie, sunt acum alte 23 de medicamente noi care au intrat în liste, deci practic sunt 40 de medicamente noi. Or, după şase ani de aşteptare să ai 40 de medicamente noi care îţi intră, e totuşi un pas important care s-a făcut. Şi dacă mai avem şi promisiunea că va exista un proces continuu de evaluare, avem speranţa că în timp lucrurile intră în normal şi nu putem decât să fim optimişti’, a susţinut directorul executiv al ARPIM.
Acesta a precizat că sunt în evaluare în jur de 120-130 de dosare din cele 160 depuse, că 40 au fost acceptate, însă nu toate medicamentele supuse evaluării vor îndeplini criteriile pentru a intra nici măcar condiţionat pe lista de gratuite şi compensate.
Dan Zaharescu a arătat că nu orice medicament nou apărut pe piaţă are o valoare care să îi justifice intrarea pe listele de gratuite şi compensate, dar că ‘ne putem aştepta ca în următorii doi ani să ajungem la un nivel de echilibru şi să ne putem compara măcar cu ţările vecine’ în privinţa utilizării unor noi posibilităţi terapeutice medicamentoase noi.
‘Ungaria are un proces foarte interesat, pentru că nu a avut această întrerupere pe un timp atât de îndelungat cât am avut noi şi într-adevăr, din punctul de vedere al accesului pacienţilor la medicamente, ei stau mult mai bine decât noi, deşi, din punct de vedere economic, este o ţară cu care noi suntem comparaţi sistematic’, a precizat directorul executiv al ARPIM.
Potrivit acestuia, pentru ca un medicament să fie introdus în România în lista de medicamente gratuite şi compensate el trebuie evaluat de către o comisie de specialitate a Agenţiei Medicamentului, o evaluare de tip scorecard.
‘Deci sunt anumite criterii pe care medicamentele trebuie să le îndeplinească şi ele primesc un anumit punctaj pentru acele evaluări care s-au făcut pentru criteriile respective. Nu putem vorbi despre un sistem adevărat de evaluare a tehnologiilor medicale pentru că acolo într-adevăr ar fi nişte studii mai aprofundate care se fac cu medicamentele acestea. Sunt luate în calcul studiile de evaluare făcute de trei agenţii – Agenţia Britanică, Agenţia Franceză şi de Agenţia Germană – şi, în funcţie de evaluările date de aceste agenţii, se primesc nişte puncte de evaluare a medicamentelor în România’, a precizat Dan Zaharescu.
Directorul executiv Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente participă la Târgu Mureş la Conferinţa Naţională de Farmacoeconomie şi Management Sanitar cu tema ‘Eficientizarea utilizării resurselor din sănătate în România şi în ţările Europei Centrale şi de Est’, care a început miercuri şi va dura patru zile.