ARPIM: Legea care acordă farmaciilor drept de distribuţie adânceşte criza medicamentelor

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) subliniază că proiectul de lege care prevede posibilitatea ca persoanele juridice autorizate ce eliberează medicamente către populaţie să le distribuie şi angro, recent adoptat de Camera Deputaţilor, nu face decât să adâncească criza medicamentelor din România, în condiţiile în care pacienţii români întâmpină deja dificultăţi majore în a le găsi în farmacii.
Economica.net - vin, 21 apr. 2017, 15:22
ARPIM: Legea care acordă farmaciilor drept de distribuţie adânceşte criza medicamentelor

Reprezentanţii ARPIM consideră că legea va îngreuna eforturile Ministerului Sănătăţii de a se asigura că exporturile paralele nu îi lipsesc pe pacienţii români de medicamentele necesare.

‘Politica celui mai mic preţ la nivel european reglementată în România a condus deja la exporturi paralele de peste 20% din valoarea pieţei. Mărind numărul de potenţiali exportatori creşte semnificativ riscul ca acest fenomen să ia amploare în detrimentul accesibilităţii pacienţilor români la terapiile de care au nevoie’, apreciază reprezentanţii ARPIM.

În opinia lor, este dificil de înţeles ce a stat la baza deciziei Camerei Deputaţilor de a iniţia un astfel de proiect de lege, având în vedere că Ministerul Sănătăţii face eforturi pentru a găsi soluţii la criza medicamentelor.

‘Este nevoie de o coroborare a deciziilor tuturor celor implicaţi în politica medicamentului din România. Avem însă încredere că decidenţii vor reveni asupra acestui proiect de lege şi vor prioritiza interesul pacientului român de a avea acces la medicamentele necesare’, afirmă liderii ARPIM în comunicatul menţionat.

Propunerea legislativă adoptată miercuri în Camera Deputaţilor modifică art. 800 alin. (2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Iniţiatorii proiectului de lege sunt parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale. Potrivit actului normativ menţionat, persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie pot să desfăşoare şi activitatea de distribuţie angro de medicamente. Proiectul de lege a fost respins anterior de Senat, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile Gazprom prin conducte de gaze naturale spre Europa au scăzut cu 19,4% în luna martie
Exporturile Gazprom prin conducte de gaze naturale spre Europa au scăzut cu 19,4% în luna martie
Livrările zilnice de gaze naturale ale Gazprom către Europe via conducta TurkStream au scăzut luna aceasta cu 19,4%, comparativ cu luna precedentă, conform calculelor Reuters, relatează......
Traderii de cereale din Ucraina cer Guvernului să suspende modificările la mecanismul de determinare a prețurilor de export, pentru a nu afecta vânzările
Traderii de cereale din Ucraina cer Guvernului să suspende modificările la mecanismul de determinare a prețurilor de export, ...
Uniunea Traderilor de Cereale din Ucraina (UGA) a anunţat luni că împreună cu Consiliul Agrar din Ucraina (UAC) a cerut ...
Câți bani a câștigat familia Zelenski în 2024
Câți bani a câștigat familia Zelenski în 2024
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi familia sa au câştigat anul trecut 15,2 milioane de grivne (aproximativ 365.000 ...
Grupul polonez R.Power primește o finanțare de 12,4 milioane de euro pentru construirea primelor sale centrale fotovoltaice din România
Grupul polonez R.Power primește o finanțare de 12,4 milioane de euro pentru construirea primelor sale centrale fotovoltaice ...
Grupul R.Power, unul dintre liderii europeni în sectorul energiei regenerabile, a semnat un acord de finanțare de tip project ...