Art factory – creatorii de vise

Economica.net - mie, 03 iul. 2013, 05:25
Art factory - creatorii de vise

Art Factory – noi creem ceea ce tu visezi” este un proiect pe care l-am putea caracteriza de şi pentru suflet. Finanţat prin Regio – Programul Operaţional Regional, proiectul a reuşit o îmbinare inedită între nevoia de dezvoltare a unei microintreprinderi şi cea de a creşte accesul publicului general la artă, prin achiziţionarea unor echipamente specifice de multiplicare a obiectelor de artă în tiraj limitat.

Art Factory și-a dorit să poată răspunde nevoii unei categorii de public care își doreşte să poată achiziționa obiecte de artă, la preţuri mai accesibile: tineri care îşi construiesc prima lor casă sau îşi amenajează primul apartament şi care nu se mulţumesc doar cu postere, sau instituţii care îşi reformulează designul ambiental.

O familie de artiști din Timișoara: sculptorul Peter Jecza, un nume cunoscut în arta românească, este singurul sculptor român dublu academician, laureat al Academiei Ungare de Artă și al Academiei de Știinte a Ungariei. Firma SC Jecza SRL a fost  înființată  în anul 2000, pentru valorificarea lucrărilor lui. În paralel, Peter Jecza și soția lui, Sorina, au înființat Fundaţia Triade, centrată pe promovarea sculpturii şi a artiştilor emergenţi, precum şi pe valorificarea şi promovarea artiştilor locali, din generaţia anilor ‘60-‘70. În anul 2009 lucrurile s-au schimbat fundamental, prin dispariţia sculptorului Peter Jecza, în urma unei boli devastatoare: „Rămâneam cu proiecte de împlinit ce necesitau finanţare şi cu un băiat de 21 de ani, încă la studii ”, își amintește Sorina Jecza, director al SC Jecza SRL.
 
Proiectul a urmărit creșterea accesului consumatorilor la produsul de artă și sporirea prezenţei obiectului de artă în spaţiul comunitar – instituţii, spaţii publice, spaţii private;  un alt obiectiv a fost şi dezvoltarea companiei ca un actor important pe piaţa de artă, pentru a deveni, prin “ArtFactory”,   unul dintre primii 3 furnizori de artă din Timişoara.

Cât despre impact, acesta este unul subtil și gradual. Fiind un proces special, cu o puternică componentă de educaţie, important  este ca acest progres să fie constant şi stabil. Pentru acest stadiu, rezultatele sunt foarte bune. Au fost angajate 4 persoane, iar firma valorifică ceea ce produce fără să aibă pierderi.  

Programul Regio a oferit şansa susţinerii efortului financiar al firmei – care a avut costuri destul de ridicate, fiind vorba de un segment de nişă foarte special,  cum este vânzarea de artă. “Oricum, punând plusurile şi minusurile de rigoare, oportunitatea aceasta este enormă; practic, este vorba de  unica şansă de a dezvolta o mică afacere – prin « mic » nereferindu-mă neapărat la amploare, ci la ascuţimea nişei pe care aceasta se pliază.(…) Sunt convinsă că dificultatea iniţială şi-a găsit reversul într-o oportunitate mai mare. La fel cum sunt convinsă că această nouă oportunitate nu s-a consumat încă. Ea tot creşte…”, a concluzionat Sorina Jacza.

Acesta este unul din cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio în toate cele opt regiuni de dezvoltare regională şi care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri şi promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare,  harta proiectelor finanțate prin Regio-Programul Operațional Regional 2007-2013.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al CNAIR....
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...