Artesana, cel mai mare producător de lactate artizanale, investește 5 milioane de euro pentru a-și tripla producția
Producătorul din Galați Artesana, singurul din piață care folosește doar lapte integral, pasteurizat la temperatură joasă pe care nu îl omogenizează pentru a forma un dop natural de smântână la suprafață, a demarat lucrările de construcție la noua sa fabrică din Tecuci, astfel că din luna aprilie a anului viitor, producătorul își va tripla producția. Investiția face parte din planul de dezvoltare a companiei pentru următorii 5 ani, care mai cuprinde diversificarea portofoliului de produse și deschiderea către piețe externe de desfacere.
Noua fabrică Artesana va fi construită lângă cea existentă, va avea o suprafață totală de 3100 mp, din care suprafața de producție va ocupa circa 2350 mp și va asigura o capacitate suplimentară de producție de aproximativ 40 tone de lapte pe zi, de trei ori mai mult față de producția actuală. Pe lângă zona de producție, noua construcție a fost proiectată să încorporeze spații extinse de birouri, mai multe săli de întâlniri și de evenimente, precum și un mini-atelier artizanal destinat activităților de team building unde grupurile de participanți vor învăța să producă lactate artizanale.
Fabrica va avea linii automatizate de procesare a laptelui, de etichetare și de ambalarea finală și va însemna angajarea de personal nou, numărul total al angajaților Artesana ajugând la aproximativ 100 de persoane. Din datele Ministerului de Finanțe, în 2019 compania avea în medie 19 angajați.
Fabrica va ajunge la capacitate maximă la finalul anului 2022.
Investiția este finanțată de compania de private equity ROCA Investments, bancă și printr-un grantul nerambursabil obținut prin schema de ajutor de stat în valoare de aproximativ 2,3 milioane euro. ”Construcția noii fabrici reprezintă un moment extrem de important, care marchează o nouă etapă în dezvoltarea Artesana. În ultimii ani, am simțit o creștere a interesului consumatorilor pentru produsele lactate premium și ne doream să putem răspunde cererii tot mai mari din piață. Extinderea capacității de producție exista în planurile noastre de dezvoltare încă de acum 3 ani. Credem însă că acum este momentul pentru această investiție, beneficiind de oportunitatea grantului nearmbursabil și bazându-ne pe parteneriatul solid cu ROCA Investments alături de care putem să accelerăm scalarea companiei și să amplificăm potențialul brandului nostru”, a declarat Daniel Donici, co-fondator Artesana.
Artesana a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de aproximativ 3,7 milioane de euro, în creștere cu 21% față de anul anterior, și și-a extins distribuția în peste 700 de magazine din retailul modern, precum și în lanțuri locale și băcănii specializate.
Fondatorii Companiei, Alina și Daniel Donici, au deschis prima fabrică de producție în luna august 2012 cu o investiție inițială de aproximativ 750,000 euro folosiți pentru cumpărarea terenului, a echipamentelor și pentru reconstruirea și amenajarea clădirii existente. În decembrie 2020, ROCA Investments, a intrat în acționariatul Artesana prin achiziția unui pachet de 20% de acțiuni.
Citește și