Artmark vinde două case de vacanţă din Transilvania, care arată ca desprinse din poveşti

Economica.net
27 06. 2020
dsc04482_85798600

În Bedeciu, un sat aflat la mai puțin de 50 kilometri de Cluj-Napoca pe drumul către Oradea, pe o culme de deal stă pitită o căsuță ca din basme.  Căsuța cu o suprafață construită de 87 mp oferă posibilitatea de cazare a 4-6 persoane.

Restaurarea sa a avut ca temă principală aducerea gospodăriei la starea originară, prin inlăturarea adăugirilor realizate de-a lungul timpului, dar si o abordare contemporană a spațiului interior potrivită traiului actual. Gospodăria este alcatuită din casa mare (care a făcut obiectul primei etape) si de anexa batranească care a suferit doar intervenții minore si va face obiectul etapei următoare. Terenul in suprafață de 1.733 mp oferă o panoramă deosebită.

Cabana Bucin

Cabana Bucin se află într-o zonă extrem de pitorească în Munții Gurghiu, la o altitudine de 1.276 m, punctul de maximă altitudine a traseului Gheorgheni-Praid. Se află într-o poiană din mijlocul pădurii, cu brazi înalți de jur împrejur care creează o senzație de izolare perfectă în mijlocul naturii.

Pensiunea a fost construită în jurul anului 1900 pe fundație din piatră cioplită având ziduri de 60 cm lățime și folosind materialele și tehnica vremurilor. În anul 2016 cabana a fost renovată și modernizată complet, în prezent beneficiind de încălzire centrală, apă potabilă, canalizare și energie electrică. Încălzirea se asigură cu ajutorul unei centrale pe lemne, iar curentul electric cu ajutorul panourilor solare.

Cabana principală pune la dispoziție 8 camere cu grup sanitar propriu, un living mare, o bucătărie complet utilată dar și o terasă de 60 mp cu o bucătărie de vară și BBQ. Separat mai există 4 căsuțe a câte 27 mp utili fiecare, conținând un dormitor cu baie, living (cu canapea extensibilă) , bucătărie și câte o terasă proprie de 18 mp fiecare. Pe terenul de 6.781 mp oferă un lac cu pești, un ciubăr, leagăne de lemn, o anexă tehnică și o parcare generoasă. Activitățile posibile în zonă sunt dintre cele mai diverse: Pârtia Havas – 4 min, Pârtia Bogdan – 8 min, Ciumani Snowpark – 40 min, Salina Praid – 25 min, Băile Praid – 25 min, Sovata – 35 min, Lacul Ursu – 40 min, Lacul Roșu – 1 ora, Cheile Bicazului 1h 10 min, și multe altele.