Artprint lansează o nouă emisiune de obligațiuni corporative în valoare de 3 milioane de lei
Potrivit unui comunicat al companiei, această decizie urmăreşte consolidarea poziţiei de piaţă şi diversificarea surselor de finanţare. Astfel, Artprint intenţionează să utilizeze finanţarea atrasă prin a doua emisiune pentru investiţii şi capital de lucru.
„Ne dorim o diversificare a surselor de finanţare printr-o emisiune de obligaţiuni corporative, a doua iniţiativă de acest tip. Am optat pentru finanţare prin piaţa de capital pentru consolidarea unui parteneriat pe termen lung cu investitorii care au fost alături de noi în ultimii ani. Compania se află într-un proces continuu de transformare şi inovare. O parte din resurse vor fi utilizate pentru investiţii de înlocuire a echipamentelor care au ajuns la o durată finală de utilizare. Astfel, urmărim stabilizarea procesului de producţie şi creşterea productivităţii”, Cezar Alexandru Răsuceanu, preşedintele Artprint.
Prima emisiune de obligaţiuni corporative a companiei, emisă în 2019 şi listată la Bursa de Valori Bucureşti în 2020, a fost rambursată cu succes la sfârşitul anului 2023.
Înfiinţată în anul 1990, Artprint este una dintre cele mai importante tipografii private din România, cu o cifră de afaceri de 48,3 milioane de lei în 2023, EBITDA de aproape 3,9 milioane de lei, precum şi un profit net de 0,66 milioane de lei. Pentru anul 2024, tipografia Artprint estimează o creştere cu 5% a cifrei de afaceri şi are în plan investiţii în utilaje performante de aproximativ 3,7 milioane de lei, constând într-o nouă maşină de tipar plan şi un nou computer to plate (tehnologie de imagistică utilizată în procesele moderne de imprimare).
Artprint are ca obiectiv principal adaptarea la cerinţele pieţei şi creşterea competitivităţii. Compania şi-a revizuit portofoliul de produse şi segmentele de piaţă deservite, concentrându-se pe producţia de carte şi pliante comerciale cu tiraje mari. În prezent, Artprint colaborează cu aproape toate editurile de carte din România şi este unul dintre cei mai importanţi furnizori pentru acestea, cu un tiraj anual de aproximativ 5,4 milioane de cărţi.
Artprint este o afacere antreprenorială înfiinţată în anul 1990 de către Miron Răsuceanu, preluată începând cu anul 2011 de fiul acestuia, Cezar – Alexandru. Compania a trecut printr-un amplu program de investiţii şi are peste 150 angajaţi. Artprint colaborează cu peste 90% dintre editurile din România. În egală măsură este un furnizor de servicii pentru o mare diversitate de clienţi. Compania tipăreşte cărţi, manuale şi cărţi şcolare, reviste, ziare şi materiale publicitare pentru agenţii de publicitate, companii multinaţionale etc.
Sursa foto: Artprint.ro