Ascend și Elemental vor recicla anual echivalentul a 86.000 de baterii pentru mașini electrice în uzine din Polonia și Germania

Compania AE Elemental, un joint-venture între americanii de la Ascend Elements și polonezii de la Elemental Strategic Metals, va recicla baterii uzate de mașini electrice și hibride în două uzine amplasate în Europa.
Robert Stan - lun, 06 mai 2024, 19:29
Ascend și Elemental vor recicla anual echivalentul a 86.000 de baterii pentru mașini electrice în uzine din Polonia și Germania

Deținută în proporții egale de americani și polonezi, AE Elemental va colecta, toca și procesa bateriile astfel încât din acestea să rezulte un compus din care pot fi extrase ulterior litiu și alte materiale necesare în producția de baterii noi.

La uzina din Polonia, de la Zawiercie, vor fi procesate anual 28.000 de baterii ale unor mașini electrice din care vor rezulta 12.000 de tone de compus din care, ulterior, se va extrage litiu.

Noua fabrică AE Elemental din Polonia va începe să colecteze baterii în următoarele una sau două luni, urmând ca operațiunile de prelucrare să înceapă în al doilea trimestru al acestui an, a declarat șeful Ascend Elements din Europa, Tomasz Poznar. Oficialul se așteaptă ca instalația să fie profitabilă chiar de anul viitor, la scurt timp după ce va atinge capacitatea maximă de procesare.

În același timp, a fost finalizat procesul de autorizare pentru construirea unei a doua uzine de reciclare a bateriilor într-o zonă din Germania pe care oficialii AE Elemental au preferat, deocamdată, să nu o dezvăluie. Acesta va avea o capacitate anuală de reciclare de 58.000 de baterii, echivalentul a 25.000 de tone de materie primă din care se va extrage litiu.

„În momentul de față, Europa este insuficient deservită în privința reciclării bateriilor. Există mai multă cerere decât ofertă. De aceea, acest anunț de asociere în participațiune este foarte important pentru piața europeană. Producătorii de baterii și constructorii de automobile vor beneficia de un serviciu care să poată efectua această reciclare”, a declarat Mike O’Kronley, directorul executiv al Ascend Elements.

Conform celor de la AE Elemental, după ce au atins o cotă de aproape 25% din piața mașinilor noi, vânzările de vehicule electrice vor continua să crească. În acest context, a fost depășit pragul critic de materie primă pentru a face reciclarea bateriilor o afacere profitabilă.

Printr-un proces tehnologic brevetat de Ascend Elements bateriile pot fi reciclate în proporție de 99%.

Te-ar mai putea interesa și
China a început construcția unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie
China a început construcția unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie
Țară obișnuită deja cu proiectele - gigant, China a demarat în această vară construcția unui baraj - mamut care necesită de șaizeci de ori mai mult ciment decât barajul Hoover, mai mult......
Prim-ministrul Francois Bayrou spune că Franța a fost un pic singură în bătălia comercială cu Washingtonul, în contextul încheierii tratatului UE-SUA, dar dă asigurări că povestea nu se va încheia aici
Prim-ministrul Francois Bayrou spune că Franța a fost un pic singură în bătălia comercială cu Washingtonul, în contextul ...
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul joi premierul francez Francois ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În doar cinci săptămâni, am reuşit să plătim peste 700 de milioane de lei prin PNRR. Cea mai mare sumă din ultimii ani
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În doar cinci săptămâni, am reuşit să plătim peste 700 de milioane de ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat joi că în ultimele cinci săptămâni au fost plătite 700 de milioane ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor a ...