Ascendis vrea afaceri de 20 de milioane de lei în 2012

Economica.net
29 03. 2012
andrei_gosu_05575000

Afacerile derulate anul trecut de grupul de firme Ascendis, din care fac parte Ascendis Consulting, Ascendis Experiential, WKH Dezvoltare Organizaţională, Imaginario şi Ascendis Process Management, au generat venituri totale în valoare de 18 milioane de lei, în urcare cu 31% faţă de rezultatul raportat în 2010. Astfel, anul trecut a devenit cel mai bun an din istoria companiei până în acest moment.

„Trainingurile destinate echipelor de vânzări, consultanţa în managementul proceselor şi cursurile deschise în ţară au fost cele mai dinamice zone de activitate în 2011. Cererea a venit mai ales din partea sectoarelor financiar-bancar, telecom, energie şi industrie”, declară Andrei Goșu, director general la Ascendis.
 
Trainingul, linia centrală de business a  Ascendis, a contribuit anul trecut cu aproximativ trei sferturi la cifra de afaceri, restul fiind venituri realizate din consultanţă.
„2012 este un an bun. Avem deja în implementare câteva proiecte mari. Alături de programele deja consacrate pe teme de leadership, management, comunicare, vom avea şi câteva noutăţi. În acest sens, am adus în România Sales Endeavour, un program destinat account managerilor, licenţiat de Celemi, lider mondial în Experiential Learning. O altă noutate este reprezentată de suita de traininguri 3D Medical Care, care îşi propune îmbunătăţirea actului medical prin dezvoltarea abilităţii medicilor de a relaţiona cu pacienţii”, explică Andrei Goșu.

Cursuri deschise pentru certificări Lean Six Sigma
Ascendis Process Management, divizia Ascendis care oferă servicii de consultanţă în managementul proceselor, a obţinut rezultate peste aşteptări în 2011, în condiţiile în care în urmă cu numai un an era singura firmă de training din România certificată drept centru de training şi certificare Lean Six Sigma de către International Association for Six Sigma Certification şi PEOPLECERT.

Craiova şi Iaşi, focus pe harta cursurilor regionale
Activitatea regională a fost un alt segment care a ieşit în evidenţă în 2011 între direcţiile de business Ascendis. Astfel, anul trecut, 20% din cifra de afaceri a fost rezultatul programelor derulate în Cluj şi Timişoara. „Urmează dezvoltarea unui nou centru de interes, Craiova şi Iaşi, unde avem deja reprezentare locală”, a precizat Andrei Goșu.