ASF a amendat cu 180.000 lei patru directori din Omniasig şi Euroins

 Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sancţionat, în perioada mai - iulie, patru directori din companiile de asigurări Omniasig şi Euroins cu amenzi în cuantum total de 180.000 de lei, pentru nerespectarea legislaţiei în privinţa modului de gestionare a dosarelor de daună.
Economica.net - lun, 12 aug. 2013, 13:42
ASF a amendat cu 180.000 lei patru directori din Omniasig şi Euroins

Astfel, în umra unei hotărâri a Consiliului ASF din 23 iulie, instituţia l-a amendat cu 50.000 de lei pe preşedintele directoratului Omniasig, Mihail Tecău, şi pe vicepreşedintele directoratului Omniasig, Artur Borowinski.

De asemenea, un membru al directoratului Omniasig, Daniela Camelia Covăcescu, a fost sancţionat cu amendă de 30.000 de lei.

În plus, ASF a stabilit termene de 30 sau 60 de zile pentru ca societatea să rectifice neregulile constatate.

„Consiliul CSA a dispus, în data de 26 aprilie, efectuarea unui control la Omniasig, având ca tematică verificarea modului de instrumentare a dosarelor de daună, precum şi a modului de respectare a Ordinului 11/2012 pentru punerea în aplicare a normelor privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi intermediarilor în asigurări”, se arată într-o informare a ASF publicată pe pagina web a instituţiei.

În urma unui control desfăşurat la Omniasig în perioada 16 mai – 14 iunie, reprezentanţii ASF au constatat că evidenţa contabilă şi operativă societăţii nu permite întocmirea corectă a rapoartelor solicitate de către autoritatea de supraveghere.

În plus, rezervele de daună avizate sunt subevaluate, atât la data de 31 decembrie 2012, cât şi la data de 30 aprilie 2013 şi nu sunt constituite la valoarea şi în momentul luării la cunoştinţă despre pretenţiile asiguraţilor/păgubiţilor.

Totodată, reprezentanţii ASF au constatat că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce priveşte avizarea, constatarea prejudiciilor şi plata despăgubirilor, iar procedura privind modalitatea de soluţionare a petiţiilor nu este în concordanţă cu prevederile normelor.

ASF l-a amendat cu 50.000 lei şi pe şeful departamentului de daune al Euroins, Stamov Bozhidar Stoyanov, şi i-a retras avizul pentru această funcţie.

De asemenea, în urma controlului, autoritatea de supraveghere a stabilit în sarcina societăţii mai multe obligații, printre care revizuirea tuturor dosarelor de daună respinse de societate pentru care termenul de prescripţie nu a intervenit şi gestionarea acestora în conformitate cu prevederile în vigoare.

„ASF a constatat unele neclarităţi în ceea ce priveşte modul de gestionare de către Euroins a dosarelor de daună RCA şi a solicitat companiei clarificări. Numărul mare de dosare de daună eliminate din rezerva de daună, apreciat drept «semnificativ» de către controlul ASF, a creat premisele unor verificări suplimentare”, se arată în informarea instituţiei.

Corpul de control al ASF a verificat prin sondaj 22 dintre dosarele de daună respinse (dintr-un total de 12.626 dosare respinse în 2012) şi a constatat că în niciunul dintre dosarele verificate prin sondaj nu există o justificare legală şi temeinică pentru neincluderea în rezerva de daună a sumelor aferente.

În prima parte a lunii iunie 2012, fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor a sancţionat cu amenzi în cuantum total de 80.000 de lei şapte directori de companii de asigurare, care, în primele cinci luni ale anului precedent, au înregistrat creşteri ale numărului de plângeri din partea clienţilor.

Cea mai mare sancţiune, de 30.000 de lei, a fost aplicată preşedintelui directoratului Astra, Bogdan Alexander Adamescu.

CSA a aplicat amenzi de 10.000 de lei directorului general al Euroins, Bucşa Iulius Alin, directorului de daune al Euroins, Stamov Bozhidar Stoyanov, preşedintelui directoratului Asirom, Mariana Diaconescu, şi directorului de daune al Asirom, Ovidiu Vădean.

De asemenea, preşedintele directoratului Omniasig, Mihail Tecău, şi directorul direcţiei de daune al Omniasig, Eugen Stoica, au primit amenzi de 5.000 de lei.

Şeful departamentului de daune al Carpatica Asig, Dumitru Dobrotă, a fost sancţionat cu avertisment scris.

Tecău, Diaconescu şi Vădean au constestat sancţiunile în justiţie.

Te-ar mai putea interesa și
ING Bank a finanțat cu 5 milioane de lei compania Dendrio, parte din grupul Bittnet
ING Bank a finanțat cu 5 milioane de lei compania Dendrio, parte din grupul Bittnet
ING Bank România susține dezvoltarea companiei Dendrio, parte a grupului Bittnet, cu o linie de credit de 5 milioane de lei, pentru finanțarea capitalului de lucru și a activității curente,......
Victoria lui Trump ar putea da o dublă lovitură economiei Ungariei
Victoria lui Trump ar putea da o dublă lovitură economiei Ungariei
Victoria lui Donald Trump ar putea fi un avantaj politic pentru premierul ungar Viktor Orban dar când vine vorba de economie, ...
China susține creșterea cu 35% a vânzărilor mondiale de mașini electrice din octombrie. Chiar și Europa a înregistrat creștere
China susține creșterea cu 35% a vânzărilor mondiale de mașini electrice din octombrie. Chiar și Europa a înregistrat ...
Un studiu realizat de compania de cercetări de piață Rho Motion arată că vânzările mondiale de vehicule complet electrice ...
Asociația Prosumatorilor cere introducerea proiectului de Lege a prosumatorului pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor
Asociația Prosumatorilor cere introducerea proiectului de Lege a prosumatorului pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor
Prosumatorii solicită introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a Legii prosumatorului, care ar avea un impact ...