ASF a aprobat modificarea Regulamentului privind funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul non-bancar

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat modificarea şi completarea Regulamentului nr. 4/2016 privind funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non-bancar (SAL-Fin), în urma încheierii procesului de consultare publică, informează un comunicat al Autorităţii.
Economica.net - joi, 21 sept. 2017, 08:52
ASF a aprobat modificarea Regulamentului privind funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul non-bancar

Instituţia precizează că acest demers a urmărit, în principal, adoptarea unor măsuri care să conducă la îmbunătăţirea semnificativă a organizării activităţii SAL-Fin, la evitarea posibilelor conflicte de interese şi la extinderea incompatibilităţilor care pot avea legătură cu conciliatorii.

‘Astfel, un conciliator înscris în Registrul conciliatorilor SAL-Fin nu trebuie să fie asociat sau acţionar, să nu desfăşoare activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de mandat/colaborare în cadrul: societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare, societăţilor de administrare a fondurilor de pensii private, intermediarilor de operaţiuni cu instrumente financiare, societăţilor de servicii de investiţii financiare, organismelor de plasament colectiv, societăţilor de administrare a investiţiilor. Ca urmare a observaţiilor şi a propunerilor primite în cadrul consultării publice, Consiliul ASF a decis eliminarea din rândul incompatibilităţilor a brokerilor de asigurare şi a consultanţilor de investiţii financiare’, se spune în comunicat.

Conform regulamentului adoptat de Consiliul ASF, conciliatorii trebuie să fie independenţi faţă de părţile în litigiu, să nu fie remuneraţi direct sau indirect de către acestea şi să nu se afle într-o cauză de incompatibilitate sau conflict de interese cu părţile în litigiu în cauzele în care au fost desemnaţi.

ASF menţionează că prin modificarea şi completarea Regulamentului nr. 4/2016 vor fi asigurate: clarificarea îndeplinirii condiţiilor privind pregătirea profesională în domeniul soluţionării alternative a litigiilor şi a pregătirii specifice sectoarelor pieţei financiare non-bancare şi implicit cele privind necesitatea deţinerii unor competenţe profesionale conform profilului ocupaţional de conciliator elaborat de către ISF; introducerea formării profesionale continue, absolut necesară bunei pregătiri a conciliatorilor;
clarificări suplimentare privind utilizarea Registrului conciliatorilor, calitatea de conciliator, independenţa şi imparţialitatea acestora.

Conform ASF, misiunea SAL-Fin este de a organiza soluţionarea extrajudiciară a disputelor financiare non-bancare, interne sau transfrontaliere, în materie de consum, cu ajutorul conciliatorilor din domeniul financiar non-bancar cu pregătire profesională în mediere, conciliere sau arbitraj şi competenţe în domeniile pieţei financiare non-bancare. Conciliatorii propun sau impun o variantă de soluţionare a litigiilor în mod echilibrat, imparţial, într-un termen rezonabil şi gratuit pentru consumatori.

Până în prezent, SAL-Fin a soluţionat în mod definitiv 109 cereri privind stingerea pe cale amiabilă a litigiilor în domeniul financiar non-bancar.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...