ASF a aprobat transferul acțiunilor Simtel Team pe Piața Principală a Bursei de Valori București
„Transferul acțiunilor SMTL pe Piața Principală a Bursei de Valori București reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea companiei și încununarea eforturilor echipei noastre încă de la înființarea acesteia. În toată această perioadă, gradul de complexitate al activității Simtel a evoluat semnificativ, dar am rămas fideli celor doi piloni principali – ingineria și tehnologia – din care derivă fiecare din domeniile în care activăm în prezent. Pentru următorii cinci ani, vizăm diversificarea portofoliului de servicii și produse și adaptarea continuă a modelului de business, prin care să maximizăm impactul investițiilor noastre, inclusiv dezvoltarea companiilor care fac parte din grupul Simtel. Prezența noastră pe Piața Principală ne va oferi un înalt grad de transparență, precum și o guvernanță corporativă îmbunătățită, care vor sta la baza evoluției pozitive a Simtel.
De asemenea, avem în vedere ca în viitor să atragem finanțare prin intermediul instrumentelor pieței de capital din România, care să ne permită să implementăm în continuare planul ambițios de dezvoltare”, a declarat Mihai Tudor (foto), CEO și membru executiv al Consiliului de Administrație al Simtel Team.
Simtel Team este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu iulie 2021. Compania a început în acest an procedurile privind transferul acțiunilor pe Piața Principală, aceasta publicând în luna mai rezultatele financiare auditate conform IFRS pentru anii 2021, 2022 și 2023. Astfel, conform standardelor internaționale de raportare financiară, Simtel a înregistrat în 2023, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 297,8 milioane de lei, o creștere de 118% comparativ cu 2022, EBITDA de 37,7 milioane de lei, o majorare cu 171% față de anul anterior, și un profit net de 27,1 milioane de lei, +205% în comparație cu 2022.
Rezultatele financiare la nivel consolidat includ performanța înregistrată de Simtel Team S.A. și companiile din grup, respectiv: ANT Power Energy SRL (51%), Simtel Solar SRL Moldova (100%), Agora Robotics SRL (51%), Custom Soft Solution SRL (29%), GES Furnizare SRL (62%), Pleșoiu Solar SRL (98,60%), Simtel Industrial Control SRL (75%), SMTL Solar Ianca SRL (100%), SMTL Solar Anina SRL (100%), SMTL Solar Giurgiu SRL (100%) și SN Energie Company SRL (100%).
„În urmă cu trei ani, compania noastră debuta pe Piața AeRO a Bursei de Valori București, beneficiind de încrederea investitorilor care au crezut în fundamentele Simtel și în viziunea noastră pentru viitor. Suntem mândri că între 2021 și 2023, veniturile noastre la nivel consolidat, conform IFRS, au crescut cu 370%, iar profitul net cu 157%, demonstrând ambiția noastră de dezvoltare continuă a afacerii. Suntem conștienți de potențialul de creștere în continuare a sectorului energiei regenerabile, aflându-ne în poziția favorabilă de a fi implicați într-un număr semnificativ de proiecte, atât proprii, cât și pentru alte companii”, a declarat Iulian Nedea, cofondator și Președintele Consiliului de Administrație al Simtel Team.
În ultimii patru ani, Simtel Team a proiectat și pus în funcțiune numeroase centrale electrice fotovoltaice pentru clienți din diverse industrii. Parcurile fotovoltaice pentru care Simtel furnizează servicii de Operare, Mentenanță și Service însumează peste 284 MWp instalați și produc anual 352.000 de MWh, corespondentul consumului a 106.000 de locuințe într-un an, reducând cu 217.000 de tone pe an emisiile de gaze cu efect de seră, ajutând astfel la protejarea mediului înconjurător și având un impact pozitiv asupra sănătății și a calității vieții comunităților, în special în zonele urbane dens populate.
Despre Simtel Team
Simtel Team este o companie românească, fondată în 2010 de trei antreprenori români – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL și operează în trei domenii de activitate: integrator de soluții în domeniul telecomunicațiilor, energie regenerabilă și automatizări industriale. Compania a livrat cu succes proiecte în fiecare dintre aceste domenii clienților aflați atât în România, cât și în străinătate.