ASF a autorizat fuziunea dintre BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group şi AXA Life Insurance
Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei de marţi, Consiliul ASF a aprobat numirea lui Radu Hanga în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti S.A.
De asemenea, s-a adoptat modificarea actului constitutiv al societăţii Zurich Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L. (numire nou administrator, modificare articol) şi emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferent înregistrării obligaţiunilor emise de societatea Bittnet Systems S.A. Bucureşti în vederea admiterii la tranzacţionare pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare administrat de BVB.
Totodată, s-a emis Certificatul de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de SSIF BRK Financial Group S.A., Certificatul de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferent înregistrării majorării capitalului social al societăţii Prodlacta S.A. Braşov, respectiv Certificatul de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferent înregistrării la ASF a acţiunilor emise de Transilvania Broker de Asigurare Reasigurare S.A. Bistriţa.
CA al ASF a avizat 30 de agenţi şi a retras avizele pentru alţi 12 agenţi care desfăşoară activităţi de marketing pentru fondurile de pensii facultative şi administrate privat.