ASF a primit peste 10.000 de petiţii în primul semestru al anului. Peste 93% au vizat piaţa asigurărilor-reasigurărilor

Economica.net
08 10. 2019
rca_600008765434567_32910800

Din numărul total de petiţii primite în prima jumătate a acestui an, 93,13% reprezintă petiţii aferente pieţei asigurărilor-reasigurărilor, 5,70% sunt petiţii privind piaţa pensiilor private, iar 1,17% sunt petiţii referitoare la piaţa instrumentelor şi investiţiilor financiare, se arată într-un comunicat al ASF remis marţi AGERPRES.

În primele şase luni din 2019, ASF a primit 9.437 petiţii pentru piaţa asigurărilor – reasigurărilor, un număr mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când ASF a înregistrat 4.689 petiţii pe această piaţă.

„Au fost înregistrate în mod unic pe petent, analizate şi soluţionate 7.748 petiţii transmise de către asiguraţi/păgubiţi, petiţii care intră în sfera de competenţă a ASF. Celelalte petiţii (1.689) au fost clasate sau conexate, în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi cu procedurile interne ale ASF”, se arată în comunicat.

Din analiza datelor raportate de către societăţile de asigurare, a fost constatat faptul că cele 7.748 petiţii analizate şi soluţionate în mod unic pe petent reprezintă 1% din numărul total al dosarelor de daune avizate de către asigurători în semestrul I al anului 2019 şi 0,05% din numărul total al contractelor de asigurare aflate în vigoare la 30 iunie 2019.

Aspectul cel mai des reclamat a fost nerespectarea prevederilor legislaţiei în domeniu şi a normelor ASF, respectiv a condiţiilor contractuale în cazul asigurărilor facultative (78,30% dintre petenţi). Printre alte aspecte sesizate s-au numărat şi neplata/plata parţială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de către asiguraţi/păgubiţi (14,87%), respectiv solicitări de informaţii despre sistemul bonus-malus (2,53%).

În ceea ce priveşte structura petiţiilor în funcţie de clasa de asigurare, în primul semestru al anului 2019, cea mai mare pondere o deţin petiţiile înregistrate pe clasa asigurărilor generale, 98,84%, petiţiile înregistrate pe clasa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA şi Carte Verde reprezentând 92,59% din total.

„Ponderea numărului petiţiilor soluţionate în favoarea petenţilor în numărul total al petiţiilor unice, analizate în semestrul I al anului 2019, a fost de 58,45%. Dintre acestea, 67,87% au fost finalizate prin plată, solicitările având legitimitate şi cadru legal de soluţionare. Restul petiţiilor au avut ca obiect solicitări de natură procedurală, necuantificabile material (deschidere dosar de daună, reconstatare, transmitere accept de plată către unităţi service etc.). Au fost soluţionate nefavorabil sau constatate ca fiind neîntemeiate 41,55% petiţii, reprezentând speţe asupra cărora ASF nu are capacitatea de intervenţie în aplicarea legislaţiei actuale şi/sau pentru care ASF nu poate solicita asigurătorilor plata pretenţiilor de despăgubire formulate”, se menţionează în comunicatul Autorităţii.

Structura petiţiilor în funcţie de entitatea reclamată arată că 95,39% din numărul petiţiilor unice au fost îndreptate împotriva societăţilor de asigurare autorizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; 0,85% împotriva asigurătorilor/intermediarilor din Spaţiul Economic European care desfăşoară activitate de asigurare în România în baza principiului liberei circulaţii a serviciilor, respectiv în baza dreptului de stabilire; 0,32% din numărul petiţiilor unice au fost înregistrate împotriva intermediarilor principali autorizaţi de către ASF; 0,38% au fost împotriva Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, respectiv a Fondului de Garantare a Asiguraţilor; 3,06% din numărul petiţiilor unice sunt solicitări diverse.

Din analiza petiţiilor unice rezultă că societatea de asigurare cu cel mai mare număr de petiţii analizate în mod unic pe petent, în semestrul I al anului 2019, este Euroins România S.A., cu 48,36% din numărul total de petiţii, urmată de City Insurance SA cu 27,7% şi Asirom VIG SA cu 6,01%.

În semestrul I al anului 2019, pentru piaţa pensiilor private s-au înregistrat în total 578 petiţii, fiind instrumentate/soluţionate în mod unic pe petent 545 petiţii. Celelalte petiţii (33) au fost clasate sau conexate, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 şi procedurilor interne ale ASF.

„Din totalul petiţiilor unice soluţionate, 86,06% s-au referit la Pilonul II, în timp ce petiţiile transmise de către participanţii care au aderat la un fond de pensii facultative (Pilonul III) reprezintă doar 1,10% din total. Diferenţa, de 12,84%, reprezintă petiţii pentru care nu a fost selectat niciun tip de fond de pensii”, se arată în comunicat.

Au fost soluţionate în favoarea petenţilor 97,80% dintre peţiţii – la acestea s-au putut determina soluţii favorabile, întemeiate legal, 12 petiţii fiind soluţionate nefavorabil sau constatate ca fiind neîntemeiate.

Conform datelor ASF, pentru sectorul instrumentelor financiare şi investiţiilor financiare au fost primite în total 118 petiţii, fiind soluţionate în mod unic pe petent 76 petiţii. Celelalte 42 petiţii au fost clasate sau conexate, în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002 şi cu procedurile interne ale ASF.

Din analiza petiţiilor rezultă că repartiţia petiţiilor unice pe tipuri de entităţi reclamate arată că 25% au fost petiţii transmise pentru emitenţi, 18,42% fiind petiţii înregistrate pentru entităţi neautorizate. Au fost finalizate în favoarea petenţilor 85,53% dintre petiţii – la acestea s-au putut determina soluţii favorabile, întemeiate legal, iar 14,47% au fost soluţionate nefavorabil sau constatate ca fiind neîntemeiate.