ASF a respins solicitarea SIF Banat-Crişana privind reducerea capitalului fără AGA
Consiliul de Administraţie al SIF Banat-Crişana (SIF1) a solicitat autorităţii pieţei de capital să avizeze reducerea capitalului social şi programul de răscumpărare, în baza unui articol din statutul societăţii care prevede că AGEA a transferat Consiliului de Administraţie dreptul de a lua astfel de decizii.
„Potrivit art.113 din Legea 31/1990, prin orice modalitate s-ar decide reducerea capitalului social, presupunând o modificare a actului constitutiv, hotărârea se poate lua numai prin organizarea unei adunări generale extraordinare”, se arată în decizia ASF.
Şedinţele AGEA s-au întrunit în ultimii ani doar la SIF Transilvania (SIF3), care a reuşit în urmă cu câţiva ani să obţină în instanţă eliminarea din statut a prevederii referitoare la prezenţă.
La celelalte patru SIF-uri, respectiv SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, SIF Muntenia şi SIF Oltenia, în actele constitutive sunt prevăzute cvorumuri de 75% din drepturile de vot la prima convocare, respectiv de 50% la a doua convocare.
Potrivit propunerii administratorilor SIF Banat-Crişana, programul de răscumpărare s-ar fi derulat la preţuri cuprinse între 0,5 lei/titlu şi 2,5 lei/titlu.
Dacă acţiunile ar fi fost răscumpărate la preţul minim, de 0,5 lei, societatea ar fi plătit 27,4 milioane lei (aproape 6,2 milioane euro), iar la cotaţia maximă, de 2,5 lei, pachetul se ridică la 137,2 milioane lei (30,9 milioane euro).
Calculat la cea mai recentă cotaţie bursieră, de 1,027 lei/unitate, pachetul de 10% valorează 56,3 milioane lei (12,6 milioane euro).
SIF Banat-Crişana are un capital social de 54,8 milioane lei.
Consiliul de Administraţie al SIF Banat-Crişana a anunţat la 3 octombrie că a decis reducerea capitalului social, fără prezinte detaliile operaţiunii, care ar fi urmat să fie anunţate ulterior primirii avizului de la ASF.
Societatea a înregistrat cel mai mic profit dintre SIF-uri în primele nouă luni, de doar 36,2 milioane lei (8,2 milioane euro). Câştigul este aproape trei ori mai mic decât cel consemnat în perioada similară a anului trecut, de 98 milioane lei.
Acţiunile SIF Banat-Crişana au închis sesiunea de joi la un preţ de 1,027 lei, în creştere cu 0,69%. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 563,66 milioane lei (126,6 milioane euro).