ASF analizează posibilul abuz de piaţă pe Bursă în data în care BVB s-a prăbuşi ca urmare a OUG Teodorovici

Potrivit unui comunicat al instituţiei „Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a început o analiză a tranzacțiilor derulate în data de 19 decembrie 2018 pe piața reglementată administrată de BVB cu privire la posibilitatea existenței unor elemente care intră sub incidența abuzului pe piață, prevăzut de Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață".
Economica.net - vin, 21 dec. 2018, 10:54
ASF analizează posibilul abuz de piaţă pe Bursă în data în care BVB s-a prăbuşi ca urmare a OUG Teodorovici

 ASF analizează tranzacţiile din data de 19 decembrie suspectând posibilitatea existenţei unor elemente care intră sub incidenţa abuzului de piaţă. „În situația în care, în urma analizelor efectuate, sunt constatate nerespectări ale prevederilor legale incidente, Autoritatea adoptă măsuri care pot fi făcute publice, în funcție de caracterul acestora. Ori de câte ori rezultatul analizelor efectuate s-a concretizat în măsuri de autoritate, care potrivit caracterului acestora se înscriau în categoria informațiilor publice, acestea au fost aduse la cunoștința publicului”, precizează comunicatul.

Bursa de la Bucureşti a înregistrat pe 19 decembrie scăderi puternice, fiind cea mai slabă zi din istoria pieţei de capital din România. Scăderile au continuat şi ieri, 20 decembrie.

Ce s-a întâmplat miercuri, 19 decembrie

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere puternică pe toţi indicii bursieri şedinţa de miercuri, deprecierile variind între 5,69% pe indicele BET-FI al SIF-urilor şi 11,52% pe indicele ROTX (Romanian Traded Index). 

BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 15 companii, a coborât cu 11,21%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 10,95%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o scădere de 9,93%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 10,71%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a consemnat o depreciere de 8,96%.

Valoarea totală a schimburilor realizate miercuri pe Bursa de Valori Bucureşti s-a situat la aproape 1,056 miliarde de lei (226,75 milioane de euro), cele mai multe fiind tranzacţii cu acţiuni (1,053 miliarde lei).

Cele mai mari scăderi erau consemnate la Banca Transilvania (-19,91% ), BRD-GSG (-16,62%) şi TMK Artrom (-15%).

Acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 12,97%. Titlurile Romgaz cu 9%, iar cele Transgaz cu 9,64%. Electrica a avut pierderi de 10,09%.

Valoarea cea mai mare a tranzacţiilor a fost înregistrată în cazul acţiunilor Banca Transilvania, de 169,8 milioane lei, BRD-GSG, de 54,485 milioane lei şi OMV Petrom, de 32,456 milioane lei.

Reprezentanţii BVB au semnalat, într-un comunicat de presă, că piaţa de capital locală a intrat într-o zonă care poate pune în pericol perspectivele de dezvoltare viitoare, incluzând aici şi o eventuală promovare a bursei la statutul de piaţă emergentă.

Joi, 20 decembrie, scăderile au continuat pe majoritatea indicilor

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii bursieri şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a apropiat de nivelul de 153 de milioane de lei (circa 33 de milioane de euro).

BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 15 companii, a coborât cu 1,91%, la 7.332,71 puncte, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 1,74%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o scădere de 2,45%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 1,46%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a consemnat o depreciere de 0,32%.

Valoarea totală a schimburilor realizate joi pe Bursa de Valori Bucureşti s-a situat la 152,68 milioane de lei (32,77 milioane de euro), cele mai multe fiind tranzacţii cu acţiuni (150,21 milioane de lei).

Cele mai mari scăderi erau consemnate la Oltchim (-14,91% ), TMK Artrom (-14,71%) şi Romgaz (-6,91%).

Creşteri consemnau titlurile Compa (plus 7,79%), AAGES (7,54%) şi Altur (plus 7,02%).

Valoarea cea mai mare a tranzacţiilor a fost înregistrată în cazul acţiunilor Banca Transilvania, de 62,75 milioane de lei, OMV Petrom, 17,89 milioane de lei, şi BRD-GSG, de 16,55 milioane de lei.

Cu o zi în urmă, reprezentanţii BVB au semnalat, într-un comunicat de presă, că piaţa de capital locală a intrat într-o zonă care poate pune în pericol perspectivele de dezvoltare viitoare, incluzând aici şi o eventuală promovare a bursei la statutul de piaţă emergentă.

„Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a luat notă de efectele negative reflectate în scăderi importante ale indicilor bursieri ca urmare a proiectului de OUG anunţat recent de către Guvern. Piaţa de capital locală, în care activează companii româneşti ce reprezintă valoric peste 10% din Produsul Intern Brut al României, a intrat într-o zonă care poate pune în pericol perspectivele de dezvoltare viitoare, incluzând aici şi o eventuală promovare a bursei la statutul de piaţă emergentă. Investitorii urmăresc cu deosebită atenţie acţiunile decidenţilor politici ce influenţează mediul economic şi evoluţia companiilor listate, un aspect major în cadrul procesului investiţional fiind dat de predictibilitatea şi stabilitatea legislativă”, se arată în comunicat.

Agenţia Reuters relata că piaţa bursieră din România a scăzut miercuri cu 12%, îndreptându-se spre cea mai slabă zi înregistrată vreodată, după ce Guvernul a anunţat planuri şoc privind taxarea activelor bancare şi plafonarea preţului gazelor.

„Decizia a anulat imediat ceea ce fusese una din pieţele europene cu cele mai bune performanţe ale anului şi a provocat dificultăţi până în Austria, unde bănci precum Erste şi Raiffeisen, care operează în România, au înregistrat scăderi semnificative”, potrivit Reuters.

Una dintre cele mai importante măsuri anunţate de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, vizează o ”taxă pe lăcomie” care să se aplice, de la 1 ianuarie 2019, instituţiilor financiar-bancare, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare. Autorităţile estimează la trei miliarde de lei impactul acestei măsuri.

Există de asemenea un plan de plafonare a preţului la gaze, aplicarea unei taxe la cifra de afaceri a companiilor de energie şi de telecomunicaţii şi modificări la Pilonul 2 de pensii.

Analiştii de la Morgan Stanley susţin că taxa pe bănci implică o reducere a profiturilor totale de peste 50%.

Deşi alte state din Europa Centrală şi de Est au introdus taxe bancare în ultimii ani, niciuna nu a fost legată de ratele interbancare.

„Legarea unei taxe bancare de evoluţia ROBOR este o măsură fără precedent şi ar putea submina controlul băncii centrale asupra politicii sale monetare”, consideră BCR.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț important pentru sute de mii de români cu credite. Provident, cel mai mare IFN, lansează un card de credit unic în România
Anunț important pentru sute de mii de români cu credite. Provident, cel mai mare IFN, lansează un card de credit unic ...
Provident România, cel mai mare IFN independent de la noi, cu 180.000 de clienți activi și peste 1,2 milioane de clienți deserviți în total, anunță că va lansa un card de credit în......
Platforma Autovit a intermediat tranzacții de vehicule în valoare de 2 mld. euro în primele nouă luni din 2024
Platforma Autovit a intermediat tranzacții de vehicule în valoare de 2 mld. euro în primele nouă luni din 2024
În primele nouă luni din 2024 au fost tranzacționate aproximativ 95.000 de mașini pe Autovit.ro, cu o valoare totală ...
Schaeffler anunţă reduceri de locuri de muncă după fuziunea cu Vitesco. Gigantul german cu 5.000 de angajaţi în România a anunţat, încă din septembrie, că a trimis angajaţii de la fabrica din Brașov în șomaj tehnic
Schaeffler anunţă reduceri de locuri de muncă după fuziunea cu Vitesco. Gigantul german cu 5.000 de angajaţi în România ...
Grupul german Schaeffler AG a anunţat marţi că intenţionează să renunţe la 4.700 de angajaţi în Europa, după ce ...
“Regele eolienelor” s-a asociat cu soția europarlamentarului Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului
“Regele eolienelor” s-a asociat cu soția europarlamentarului Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului
Cunoscutul dezvoltator de proiecte de energie regenerabile Monsson a cooptat în acționariatul unor companii pe care le ...