ASF: Capitalul social al brokerilor de asigurare trebuie majorat la 150.000 lei, până la finele anului

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis în şedinţa de miercuri majorarea capitalului social pentru brokerii de asigurare la 150.000 lei, până la 31 decembrie 2015.
Economica.net - mie, 01 apr. 2015, 16:13
ASF: Capitalul social al brokerilor de asigurare trebuie majorat la 150.000 lei, până la finele anului

‘A fost aprobată Norma privind autorizarea şi funcţionarea brokerilor de asigurare şi/ sau reasigurare, care urmăreşte îmbunătăţirea cadrului legislativ aplicabil şi o mai bună adecvare a activităţii de intermediere la cerinţele existente la nivel european. Consiliul a hotărât majorarea capitalului social pentru brokerii de asigurare la 150.000 lei până la 31.12.2015. Norma urmează să fie publicată în zilele următoare’, se menţionează într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

De asemenea, în şedinţa de miercuri Consiliul ASF a dezbătut Regulamentul privind listarea pe o piaţă din alt stat membru, prin intermediul titlurilor de interes, a acţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România. Deşi favorabil adoptării acestui proiect, Consiliul a hotărât publicarea atât a Notei de fundamentare, cât şi a Normei pentru consultare publică, urmând ca decizia definitivă să fie adoptată ulterior.

A fost, de asemenea, aprobată Norma pentru modificarea şi completarea Normelor privind forma şi conţinutul raportărilor financiare şi tehnice pe care trebuie să le întocmească societăţile de asigurare-reasigurare, care include observaţii rezultate în urma procesului de consultare publică a proiectului acestui act normativ.

În cadrul şedinţei au mai fost aprobate modificările rezultate în urma desfăşurării procesului de consultare publică pentru două proiecte de acte normative care reglementează utilizarea activului net al participantului la fondurile de pensii facultative şi la fondurile de pensii administrate privat.

Totodată, Consiliul ASF a luat în discuţie şi câteva proiecte importante destinate pieţelor reglementate, printre care: Implementarea Directivei Solvabilitate II, proiectul LIFE aferent pieţei pensiilor private, proiectul de consolidare a capacităţii instituţionale a ASF şi dezvoltarea cadrului de rezoluţie pentru entităţile supravegheate. Proiectele vor fi afişate şi vor putea fi consultate pe site-ul Autorităţii, www.asfromania.ro, începând de săptămâna viitoare.

Consiliul ASF a aprobat Bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS) pentru anul 2015 şi stabilirea cotei de participare pentru contribuţia asigurărilor la Fond şi au fost avizaţi membrii Consiliului Director al FPVS pentru o perioadă de 4 ani.

A fost aprobată şi avizarea/ reavizarea unui număr de 52 de agenţi pentru desfăşurarea activităţilor de marketing în cadrul fondurilor de pensii, fiind retrase avizele pentru 293 de agenţi de marketing ai unor fonduri de pensii facultative şi administrate privat şi au mai fost aprobate: admiterea la tranzacţionare pe sistemul ATS administrat de BVB a nouă societăţi, modificări ale actelor constitutive pentru cinci companii şi emiterea certificatelor de înregistrare a valorilor mobiliare pentru alte două.

Consiliul ASF se întruneşte în fiecare zi de miercuri pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituţia care autorizează, reglementează, supraveghează şi controlează entităţile care activează pe piaţa financiară non-bancară din România.

Înfiinţată în 2013 prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), ASF contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere pe trei pieţe care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Te-ar mai putea interesa și
Un tribunal ceh a respins acțiunea în justiție inițiată de francezii de la EDF, care contestă o decizie a Consiliului Concurenței din Cehia
Un tribunal ceh a respins acțiunea în justiție inițiată de francezii de la EDF, care contestă o decizie a Consiliului ...
Tribunalul din Brno (Cehia) a respins acțiunea în justiție inițiată de grupul francez EDF, care contestă decizia Consiliul Concurenței din Cehia (UOHS) privind licitația din 2024 pentru noile......
Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi alte 12 judeţe
Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi alte 12 judeţe
Capitala şi 12 judeţe din sudul şi vestul ţării se vor afla joi sub avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort ...
Românii de la Waldevar vor instala primul parc fotovoltaic plutitor al Hidroelectrica, de 10 MW, pe lacul Ipotești
Românii de la Waldevar vor instala primul parc fotovoltaic plutitor al Hidroelectrica, de 10 MW, pe lacul Ipotești
Hidroelectrica anunță astăzi, 26 iunie 2025, atribuirea contractului privind realizarea „la cheie” a obiectivului ...
China umflă vânzările de mașini, prin vânzarea de mașini noi, ca mașini uzate
China umflă vânzările de mașini, prin vânzarea de mașini noi, ca mașini uzate
Industria auto din China a umflat vânzările de mașini timp de ani de zile prin intermediul unei piețe gri înfloritoare, ...