ASF: Cinci companii controlează aproape 58% din piaţa asigurărilor din România. City Insurance este liderul cu o cotă de piaţă de 13,7%
![dscn0430-e1394555851419_11917400](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2016/04/dscn0430-e1394555851419_11917400-560x420.jpg)
ASF a anunţat, acum, o săptămână, că firmele de asigurări din România au înregistrat un avans de 2,1% al primelor brute subscrise în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 7,47 miliarde de lei (1,61 miliarde de euro), scrie News.ro.
Joi, ASF a anunţat că, în primele nouă luni ale anului 2018, aproximativ 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăţi de asigurare din cele 29 de societăţi care desfăşurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 septembrie.
În plus, piaţa are grad mediu spre ridicat de concentrare, iar liderul pieţei a devenit City Insurance, cu o cotă de 13,72%. După primele şase luni City Insurance era pe locul doi, cu o cotă de piaţă de 13,21%.
Pe locul al doilea a scăzut Allianz-Ţiriac, cu 13,26% din piaţă după nouă luni (13,6% după şase luni). Pe poziţia a treia a rămas Omniasig VIG, cu 11,05% (11,07% după şase luni).
Pe locul al patrulea a urcat Groupama, cu 10,01% (locul 5 şi 10% după şase luni), iar pe poziţia a cincea a scăzut Asirom cu 9,79% (locul 4 şi 10,73% după şase luni).