ASF: City Insurance, cel mai reclamat asigurător. 8.000 de petiţii, în primul semestru din 2016
Potrivit unui comunicat al autorităţii, raportat la perioada similară a anului trecut, numărul petiţiilor analizate şi soluţionate, în mod unic pe petent, a scăzut cu 2%. Cifra agregată a petiţiilor include reveniri/completări la petiţii deja analizate, solicitări care nu intră în sfera de competenţă a ASF, solicitări trimise de service-urile auto, solicitări referitoare la obiectul de activitate al altor direcţii de specialitate din cadrul Autorităţii, care au fost predate acestora etc.
Din analiza petiţiilor, rezultă că City Insurance (1.877 de petiţii), Asirom VIG, Carpatica Asig şi Euroins au cumulat 76,14% din numărul total al petiţiilor înregistrate în primul semestru al anului.
Pe de altă parte, Forte Asigurări SA (+8,100%), City Insurance SA (165,49%), Carpatica Asig (+45,13%) şi Asirom VIG (+26,00%) au înregistrat, în primele şase luni ale anului, creşteri ale numărului de petiţii depuse comparativ cu intervalul similar al anului 2015. Pentru celelalte societăţi au fost consemnate scăderi ale numărului de petiţii primite în semestrul I 2016 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cea mai mare scădere a fost înregistrată de societatea Euroins (-42,10%), urmată de Uniqa Asigurări (-40,32%) şi Generali România (-34,75%).
Pe clase de asigurări, segmentul asigurărilor generale a consemnat cel mai mare număr de reclamaţii, 98,08% din total. Reclamaţiile aferente asigurărilor obligatorii auto sunt în creştere cu 4,10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce numărul petiţiilor pe asigurările CASCO a scăzut cu 16,49%. Segmentul asigurărilor de incendii şi alte daune la proprietăţi a consemnat o scădere a reclamaţiilor cu 41,54%.
Aspectul cel mai des reclamat de petenţi a fost neplata despăgubirilor solicitate, acestea reprezentând 82% din numărul total al petiţiilor analizate în intervalul menţionat, din care 77% se referă la dosare de daună deschise în baza poliţelor RCA.
Aproape 68% dintre petiţiile primite de ASF au fost finalizate şi soluţionate în favoarea petenţilor, iar circa 50% dintre acestea au fost finalizate prin plata despăgubirilor solicitate/cuvenite. ASF precizează că are, conform statutului său, ca principală preocupare protecţia drepturilor şi intereselor consumatorilor de servicii financiare non-bancare.