ASF: Companiile de asigurare au subscris prime brute de 5,6 miliarde de lei în primul semestru, în creştere cu 3,4%

Economica.net
02 10. 2020
shipping_your_vehicle_with_cheap_car_insurance_edmonton_28854400

Potrivit sursei citate, creşterea volumului de prime brute subscrise, în primele şase luni ale anului 2020 comparativ cu perioada similară a anului anterior, se datorează exclusiv dinamicii pozitive înregistrată în trimestrul I 2020, când volumul acestora a ajuns la cea mai mare valoare trimestrială din ultimii ani (2,95 miliarde lei).

Reprezentanţii ASF susţin că, în trimestrul II 2020, piaţa asigurărilor din România a fost afectată ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19 şi a măsurilor luate în vederea prevenirii răspândirii acesteia, valoarea primelor brute subscrise situându-se la 2,67 miliarde lei, în scădere cu 1,9% faţă de trimestrul II 2019, respectiv cu 9,5% faţă de trimestrul precedent.

„Contrar evoluţiilor macroeconomice europene şi locale, piaţa asigurărilor la nivel agregat reuşeşte să crească în primul semestru al acestui an. Se disting evoluţiile pozitive pe segmentul asigurărilor de sănătate (+29%) şi pe segmentul asigurărilor de garanţii (+90%). În acelaşi timp, se observă o creştere a subscrierilor sucursalelor (FOE), valoarea primelor brute subscrise depăşind per total 500 de milioane de lei. Ca urmare, subscrierile totale ale companiilor autorizate în România, împreună cu subscrierile în baza dreptului de stabilire, depăşesc 6,1 miliarde de lei”, a declarat Valentin Ionescu, directorul Direcţiei Strategie şi Stabilitate Financiară din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Datele ASF arată că piaţa asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deţine o pondere de 81% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de instituţie. Astfel, valoarea primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale a crescut cu 5,4% în primul semestru din 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, în timp ce valoarea primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viaţă a înregistrat o scădere de 4,2%.

La 30 iunie 2020, activau pe piaţa asigurărilor 27 de societăţi de asigurare, autorizate şi reglementate de ASF, dintre care 14 au practicat numai activitate de asigurări generale (AG), 7 au practicat numai activitate de asigurări de viaţă (AV) şi 6 au practicat activitate compozită.

„Piaţa asigurărilor din România rămâne caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare. În semestrul I 2020, aproximativ 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăţi de asigurare din cele 27 de societăţi autorizate”, se mai spune în comunicat.

Primele brute subscrise (PBS) aferente asigurărilor generale (AG) s-au ridicat, în intervalul ianuarie – iunie al anului 2020, la valoarea de aproximativ 4,5 miliarde lei, în creştere cu 5,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar PBS aferente asigurărilor de viaţă (AV) au însumat aproximativ 1,1 miliarde lei, cu 4,2% mai puţin faţă de semestrul I al anului 2019.

Totodată, în semestrul I al anului 2020, societăţile de asigurare au raportat indemnizaţii brute plătite – IBP (excluzând maturităţi şi răscumpărări parţiale şi totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări (AG+AV), în sumă de 2,95 miliarde lei. Din această sumă, 2,85 miliarde lei reprezintă IBP pentru contractele de asigurări generale (96%), în creştere cu 2,7% faţă de semestrul I al anului 2019.

Pentru segmentul asigurărilor de viaţă, asigurătorii au raportat IBP în valoare de 107,26 milioane lei, cu circa 2,3% mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2019.

În acelaşi timp, rata combinată a daunei, calculată pe date cumulate pentru toate clasele de asigurări generale, a fost, în primele şase luni ale acestui an, de 99,2%, în scădere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a situat la 109,37%.

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în primele şase luni ale anului 2020 a atins valoarea de aproximativ 1,96 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 (2,066 miliarde lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuş şi asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor. Comparativ cu primul semestru al anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 2%.

La 30 iunie 2020, cele mai mari ponderi au fost deţinute de poliţele cu o valabilitate de 6 luni (aproximativ 36,38%), respectiv 12 luni (31,45%). Se remarcă o tendinţă ascendentă pentru poliţele de asigurare cu o valabilitate de o lună. Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a crescut uşor, cu aproximativ 1%, în semestrul I al acestui an, comparativ cu acelaşi semestru din anul precedent, înregistrând valoarea de 622 lei.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale în primele şase luni ale anului 2020 a crescut comparativ cu semestrul I din anul precedent cu aproximativ 4%, iar cea pentru daune materiale a crescut tot cu circa 4%.

În primele şase luni din anul 2020, asigurătorii RCA, autorizaţi şi supravegheaţi de ASF, au încheiat un număr de 108.455 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 10,95 milioane lei.

În ceea ce priveşte asigurările de locuinţe, la 30 iunie 2020, numărul de contracte în vigoare aferente asigurărilor obligatorii de locuinţe a crescut cu circa 2%, iar primele brute subscrise, cu aproximativ 4%. În acelaşi timp, indemnizaţiile brute plătite au scăzut cu 19%.

Totodată, subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuinţe au înregistrat, pe parcursul primului semestru al anului 2020, o uşoară scădere, de aproximativ 0,14%, comparativ cu primul semestru din anul precedent. Indemnizaţiile brute plătite au înregistrat o scădere de circa 11%, iar numărul de contracte noi încheiate în perioada de raportare a crescut cu 1%.

Pe de altă parte, asigurările de sănătate au cumulat, la finalul semestrului I al acestui an, prime brute subscrise în valoare de aproximativ 264 milioane lei, în creştere cu aproximativ 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. Primele brute subscrise aferente asigurărilor generale au fost în sumă de 164 milioane lei, în creştere cu aproximativ 28% şi au reprezentat circa 62% din totalul PBS pentru activitatea de asigurări de sănătate, iar primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă au atins valoarea de 100 milioane lei, în creştere cu circa 30%.

Potrivit ASF, din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de instituţie în semestrul I 2020, primele brute subscrise pe teritoriul altor state au înregistrat un volum de circa 183 milioane lei, în creştere cu circa 61% comparativ cu perioada similară a anului precedent (114 milioane lei).

La 30 iunie 2020, activau pe piaţa asigurărilor 13 sucursale în baza dreptului de stabilire (FOE – freedom of establishment), dintre care 10 au practicat activitate de asigurări generale şi 3 au practicat activitate de asigurări de viaţă. Sucursalele au cumulat, la finalul lunii iunie 2020, prime brute subscrise în valoare de circa 505 milioane lei, în creştere cu aproximativ 11% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. În acelaşi timp, sucursalele au raportat indemnizaţii brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de circa 155 milioane lei.