ASF: Este necesară o actualizare a tarifelor primelor de asigurare RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară/ ASF/ consideră că este necesară în continuare o actualizare a tarifelor de prime pentru asigurările auto obligatorii/ RCA/, ţinând cont de indicatorii care arată echilibrul dintre tarifele de primă şi de posibilitatea de acordare a despăgubirilor.
Economica.net - mie, 18 iun. 2014, 12:25
ASF: Este necesară o actualizare a tarifelor primelor de asigurare RCA

‘Rata daunei şi rata combinată, care arată echilibrul dintre tariful de primă şi posibilitatea de a acorda despăgubirile şi de a-şi asuma ceea ce au angajat în contractele de asigurare, au fost, pe RCA, în primul trimestru din 2014, de 118 % şi 149 % şi indică clar o necesitate de actualizare a tarifelor pentru a fi acoperite cheltuielile asumate’, a declarat miercuri directorul Direcţiei de Asigurări Obligatorii din ASF, Mona Cucu, la conferinţa Transporter After-Sales.

Reprezentanta autorităţii de supraveghere a pieţei asigurărilor a arătat că ASF nu intervine în stabilirea tarifelor RCA, însă, din analiza acestor date este evident că această creştere a despăgubirilor pentru vătămări şi deces (în cazul accidentelor auto – n.r.) are şi va avea o influenţă în stabilirea tarifelor de primă, deci tendinţa de creştere a acestora se va reflecta automat într-o tendinţa de creştere a tarifelor de prima RCA.

Tariful mediu la poliţele de răspundere civilă auto (RCA) a crescut cu 7% în primele trei luni ale acestei an, cifra fiind obţinută prin raportarea subscrierilor la numărul de autovehicule asigurate, preciza, în urmă cu câteva săptămâni, Albin Biro, membru neexecutiv în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Potrivit datelor ASF, prezentate de Mona Cucu, asigurările auto au reprezentat în primul trimestru din 2014 circa 70 % din piaţa asigurărilor generale din România. Un număr de 11 asigurători practică asigurările RCA, iar primele brute subscrise au crescut în perioada analizată cu 8%, la 700 milioane lei, creşterea venind în special din recalibrarea tarifelor societăţilor de asigurare.

Daunele plătite în primul trimestru, pe asigurări CASCO, au fost de 380 milioane lei, iar pe RCA şi CMR (asigurarea de răspundere a transportatorilor) – 534 milioane lei, în creştere cu 4,39%.

Numărul dosarelor avizate pentru plata daunelor pe RCA a scăzut anual cu 9-10 % începând din 2010, iar în primul trimestru din 2014 scăderea a fost de 9% faţă de primele trei luni din 2013, de la 106.000 dosare la 70.344 dosare.

Dauna medie a crescut cu 19%, la 6.604 lei, în timp ce dauna medie pentru reparaţii materiale a crescut cu 5,3 %, la 5.031 lei, iar cea pentru vătămări corporale – cu 78,5%, la 65.014 lei. Rezervele de daune avizate şi neavizate au crescut cu aproximativ 23%.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care acoperă peste 9.400 de angajați
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea Anuala a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, unde a discutat despre problemele din sistem şi măsurile aplicate până......
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente și a ONG-urilor
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente ...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa ...
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Responsabili britanici din domeniul securităţii investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor ...
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi torenţiale şi răcire accentuată ...