ASF: Este necesară o actualizare a tarifelor primelor de asigurare RCA
‘Rata daunei şi rata combinată, care arată echilibrul dintre tariful de primă şi posibilitatea de a acorda despăgubirile şi de a-şi asuma ceea ce au angajat în contractele de asigurare, au fost, pe RCA, în primul trimestru din 2014, de 118 % şi 149 % şi indică clar o necesitate de actualizare a tarifelor pentru a fi acoperite cheltuielile asumate’, a declarat miercuri directorul Direcţiei de Asigurări Obligatorii din ASF, Mona Cucu, la conferinţa Transporter After-Sales.
Reprezentanta autorităţii de supraveghere a pieţei asigurărilor a arătat că ASF nu intervine în stabilirea tarifelor RCA, însă, din analiza acestor date este evident că această creştere a despăgubirilor pentru vătămări şi deces (în cazul accidentelor auto – n.r.) are şi va avea o influenţă în stabilirea tarifelor de primă, deci tendinţa de creştere a acestora se va reflecta automat într-o tendinţa de creştere a tarifelor de prima RCA.
Tariful mediu la poliţele de răspundere civilă auto (RCA) a crescut cu 7% în primele trei luni ale acestei an, cifra fiind obţinută prin raportarea subscrierilor la numărul de autovehicule asigurate, preciza, în urmă cu câteva săptămâni, Albin Biro, membru neexecutiv în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Potrivit datelor ASF, prezentate de Mona Cucu, asigurările auto au reprezentat în primul trimestru din 2014 circa 70 % din piaţa asigurărilor generale din România. Un număr de 11 asigurători practică asigurările RCA, iar primele brute subscrise au crescut în perioada analizată cu 8%, la 700 milioane lei, creşterea venind în special din recalibrarea tarifelor societăţilor de asigurare.
Daunele plătite în primul trimestru, pe asigurări CASCO, au fost de 380 milioane lei, iar pe RCA şi CMR (asigurarea de răspundere a transportatorilor) – 534 milioane lei, în creştere cu 4,39%.
Numărul dosarelor avizate pentru plata daunelor pe RCA a scăzut anual cu 9-10 % începând din 2010, iar în primul trimestru din 2014 scăderea a fost de 9% faţă de primele trei luni din 2013, de la 106.000 dosare la 70.344 dosare.
Dauna medie a crescut cu 19%, la 6.604 lei, în timp ce dauna medie pentru reparaţii materiale a crescut cu 5,3 %, la 5.031 lei, iar cea pentru vătămări corporale – cu 78,5%, la 65.014 lei. Rezervele de daune avizate şi neavizate au crescut cu aproximativ 23%.