ASF: Clienţii Harinvest vor fi despăgubiţi de Fondul de Compensare. Plafon maxim, 20.000 euro

Economica.net
26 03. 2014
euro_multi_20083900

În perioada următoare, Fondul de Compensare a Investitorilor va putea demara procesul de despăgubire, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege (printre care stabilirea cu exactitate a sumelor sau acţiunilor deţinute de fiecare client Harinvest, în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 de euro,.

Legislaţia prevede că toţi păgubiţii care au de încasat sume de până la 20.000 de euro vor fi compensaţi integral de către Fond. Pentru ceea ce depăşeşte 20.000 de euro, păgubiţii se pot adresa instanţei de judecată până la întregirea sumelor pretinse.

ASF va informa atât investitorii cât şi instituţiile implicate în procesul de compensare, asupra paşilor procedurali de urmat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, săptămâna trecută, să aplice amenzi în valoare totală de 17.000 de lei unor reprezentanţi ai societăţilor implicate în cazul SSIF Harinvest, respectiv Banca Comercială Română, Depozitarul Central şi SSIF Broker Cluj-Napoca, în cazul BCR existând chiar o decizie de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) – DIICOT.

Potrivit sursei citate, în toate cele trei cazuri acţiunea de control a început pe data de 8 ianuarie 2014.

În data de 16 decembrie 2013, ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru SSIF Harinvest.