ASF nu a primit nicio cerere de autorizare pentru asigurări RCA de la EximAsig

Economica.net
08 12. 2016
asf_68628900

‘ASF nu a primit până la această dată nicio cerere de autorizare pentru asigurări auto RCA din partea societăţii EximAsig, societate de asigurări deţinută de banca cu capital de stat Eximbank. ASF încurajează intrarea pe piaţa RCA a unor noi societăţi de asigurări, inclusiv EximAsig, în condiţiile legii’, menţionează ASF.

Reprezentanţii patronatelor din transporturile rutiere au arătat miercuri, într-un comunicat remis AGERPRES, că este necesară ‘reechilibrarea pieţei de asigurări RCA prin autorizarea unei firme de asigurare-reasigurare cu capital integral de stat, având în vedere situaţia gravă generată de modul defectuos de gestionare de către ASF a condiţiilor de emitere a poliţelor RCA precum şi de falimentarea celor două societăţi de asigurare cu capital românesc Astra Asigurări şi Carpatica ASIG’.