ASF, atenţionare pentru români: Când plecaţi în străinătate, verificaţi dacă agenţia de turism este asigurată

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a emis, luni, o nouă atenţionare către consumatorul român de asigurări, cea de-a treia de la începutul lunii august, destinată de data aceasta românilor care pleacă în vacanţă în străinătate. ASF atenţionează românii care cumpără pachete turistice peste hotare să verifice dacă agenţia de turism are încheiată o poliţă de asigurare şi care este compania de asigurare.
Economica.net - lun, 10 aug. 2015, 09:33
ASF, atenţionare pentru români: Când plecaţi în străinătate, verificaţi dacă agenţia de turism este asigurată

„Recomandăm consumatorilor să ACORDE O ATENȚIE DEOSEBITĂ PRECIZĂRILOR OBLIGATORII din contractul de comercializare a pachetului de servicii încheiat de agenția de turism cu turiștii (Ordinul nr. 235/2001 emis de Ministerul Turismului), indiferent de modul de prezentare al acestuia (catalog, pliant, alt înscris) cu privire la faptul că turistul este asigurat pentru insolvabilitatea sau falimentul agenției, precum și termenele și condițiile în care turistul poate solicita plata despăgubirilor”, se spune în atenţionarea emisă luni, 10 august, de ASF.

Asigurarea vizează riscul de neplată pe care îl prezintă agenţia de turism faţă de turişti, cauzat de neexecutarea integrală sau parţială a contractelor de comercializare a pachetului de servicii turistice, în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei, respectiv atunci când agenţia nu achiză debitul în termen de 15 zile calendaristice de la primirea de la turist a documentelor justificative sau dacă întrerupe în mod unilateral acordarea serviciilor.

Ce sfaturi are ASF pentru turiştii români care pleacă în străinătate:

„În cazul nefast al insolvabilității sau falimentului agenției de turism de la care ați achiziționat un pachet turistic, VĂ SFĂTUIM:

– să vă adresați agenției de turism, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile de la data încheierii derulării pachetului de servicii turistice sau de la data repatrierii

– să anunțați asiguratorul prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile de la data confirmării adresate agenției, cu privire la rambursarea sumelor achitate și/sau cheltuielilor de repatriere

– dacă în termen de 10 zile nu ați primit de la agenția de turism rambursarea sumelor cuvenite, puteți transmite asiguratorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, o cerere de despăgubire însoțită de: copii ale documentelor justificative (contractual de comercializare a pachetului de servicii turistice, confirmările de primire, documente de plată sau documentele de transport și cazare). Despăgubirea nu poate depăși suma achitată de turist în contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice și va fi plătită în termen de 30 de zile de la data primirii de către asigurator a documentelor justificative de la turist.

ASF a mai publicat, de la începutul lunii august, două atenţionări vizând poliţele de asigurări încheiate în România.

Prima, publicată în 3 august, sfătuieşte românii ca, atunci când încheie o poliţă de asigurări de viaţă, să acorde atenţie sporită la citirea contractului și a caracteristicilor acestui tip de produs.

Pe 5 august, ASF a atenţionat consumatorii de poliţe de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), după cum urmează:

„La cumpărarea unei polițe de asigurare de Răspundere Civilă Auto (RCA), acordați o atenție sporită la citirea datelor completate în poliță, înțelegerea caracteristicilor acestui tip de produs și VERIFICAȚI:
• dacă societatea care eliberează aceste poliţe (direct sau prin intermediul brokerilor) are dreptul de a practica pe teritoriul României asigurarea obligatorie RCA. Aceasta se poate verifica pe site-ul A.S.F. în secțiunea Consumatori/ Asigurări sau pe link-ul http://www.asfromania.ro/…/consumatori-asig…/asigurrari-auto.
• dacă brokerul care vă vinde această poliță are autorizație validă din partea ASF (www.asfromania.ro – secțiunea Supraveghere/Registrul intermediarilor în asigurări sau Asigurători și intermediari).
• dacă vigneta RCA are aceeaşi serie şi acelaşi număr ca şi poliţa.
• corectitudinea completării rubricilor existente în poliţă şi documentul Carte Verde, respectiv informaţiile despre părţile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, prima de asigurare, clasa bonus-malus, datele tehnice ale vehiculului (numărul de înmatriculare/înregistrare, numărul de identificare al vehiculului) conform documentelor de identificare ale acestuia, precum şi statele în care documentul Carte Verde are valabilitate”

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...