ASF: Piaţa asigurărilor RCA a ajuns la 1,94 miliarde lei în intervalul ianuarie – septembrie 2014

Economica.net
27 11. 2014
rca_456787654322234687_55276000

Potrivit comunicatului, numărul contractelor încheiate în acest interval a fost de 5.371.183 (+4% faţă de perioada similară din 2013), iar prima de asigurare medie analizată a fost de 515 lei, în creştere cu 3% (+13 lei) faţă de nivelul mediu înregistrat în primele trei trimestre ale anului 2013, scrie Agerpres.

‘În primele 9 luni ale anului 2014, numărul dosarelor de daună avizate a fost de 202.351 (în scădere cu 10% faţă de 30 septembrie 2013), iar numărul dosarelor de daună plătite a fost de 202.694 (în scădere cu 11% faţă de primele trei trimestre din 2013). La nivelul întregii pieţe RCA, valoarea despăgubirilor plătite a ajuns la 1,39 miliarde lei (-1% faţă de 30 septembrie 2013), iar dauna medie plătită a fost de 6.859 lei, în creştere de la 6.122 lei (+12% faţă de perioada similară a anului 2013)’, se arată în comunicatul citat.

În ceea ce priveşte daunele materiale, valoarea daunei medii a fost de 5.266 lei în primele 9 luni ale anului 2014 (în creştere uşoară de la 5.239 lei), iar valoarea daunei medii plătite pentru vătămări corporale şi deces s-a cifrat la 63.308 lei, în creştere cu 14%, respectiv 7.678 lei faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013 (când valoarea medie a fost de 55.630 lei).

‘Rezerva de daună avizată constituită la data de 30.09.2014 s-a cifrat la 1,5 miliarde lei (+21% faţă de 30 septembrie 2013), iar rezerva pentru daune neavizate s-a majorat cu 9%, până la 830,63 milioane lei. Cheltuielile înregistrate cu asigurarea RCA, la nivelul pieţei, se ridică la un procent mediu de 34%, din care o pondere importantă o reprezintă comisioanele de intermediere (18,6% din primele brute încasate). Rata daunei la 30 septembrie 2014 a fost de 84% iar, luând în calcul şi cheltuielile înregistrate, rata combinată a daunei la nivelul întregii pieţe RCA s-a cifrat la 117%’, se mai spune în comunicat.

Despăgubirile plătite pentru vătămări corporale şi deces s-au cifrat la 352,18 milioane lei, reprezentând 25% din valoarea despăgubirilor totale plătite la nivelul întregii pieţe RCA, în creştere cu 40% faţă de perioada similară din 2013. Mai mult de două treimi (70%) din despăgubirile plătite reprezintă daune morale (nepatrimoniale). În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014 au fost avizate 3.894 dosare de daună pentru vătămări corporale şi deces, în scădere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013 (4.548 dosare)’, precizează ASF.