ASF: Piaţa valutară şi bursieră au avut o volatilitate redusă, în comparaţie cu alte pieţe emergente din zonă

Economica.net
07 09. 2016
euro_6790987654321234567_55800500_86759100

‘Semestrul I 2016 a fost caracterizat în general de volatilitate, nu doar pe pieţele bursiere, ci şi pe pieţele valutare, pieţele obligaţiunilor suverane şi pieţele de mărfuri. De asemenea, se remarcă faptul că piaţa valutară şi piaţa bursieră din România au avut totuşi o volatilitate mai redusă prin comparaţie cu alte pieţe emergente din zonă şi chiar şi cu unele pieţe mature’, se arată în document.

Potrivit acestuia, creşterea volatilităţii a fost semnificativă pe pieţele internaţionale, însă la BVB amploarea acesteia a fost mai redusă decât cea constatată cu ocazia altor evenimente şi episoade de turbulenţă din trecutul apropiat, respectiv evenimentele din China de la mijlocul anului trecut şi de la începutul anului curent.

‘O mare parte din volatilitatea pieţei de capital este datorată componentei tranzitorii din structura volatilităţii, ceea ce indică un regim normal de piaţă puţin speculativ, cu şocuri aleatorii care se disipează rapid. Şocurile primite de pe pieţele externe conduc la creşterea volatilităţii pe termen scurt. Fenomenul de contagiune poate fi captat în general prin analiza corelaţiilor dintre pieţele financiare’, menţionează sursa citată.

Conform ASF, primul semestru al anului 2016 a fost unul caracterizat de volatilitate crescută pe pieţele financiare, remarcându-se 3 perioade de scăderi semnificative.

‘Două episoade de turbulenţe au avut loc în lunile ianuarie, respectiv februarie, pe fondul ştirilor şi evoluţiilor pieţelor financiare din China. Cea de-a treia perioadă turbulentă s-a manifestat în luna iunie, iniţial ca urmare a incertitudinii privind ieşirea Marii Britanii din UE (sondajele şi pieţele de predicţii arătând la acel moment că probabilitatea ca votul la referendum să fie în favoarea ieşirii crescuse semnificativ, fapt ce a determinat creşterea volatilităţii în toate pieţele de active financiare). Ulterior, scăderile s-au realizat pe fondul consemnării rezultatului pro Brexit’, precizează Autoritatea.