ASF: Planul de redresare financiară al City Insurance prevede majorarea capitalului social cu 30 de milioane de euro

Planul de redresare financiară a societăţii City Insurance, aprobat de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară prevede, printre altele, majorarea capitalului social cu 30 de milioane de euro printr-un împrumut subordonat al acţionarilor, până la 30 septembrie 2016, potrivit unui comunicat al ASF.
Economica.net - joi, 21 iul. 2016, 14:30

Conform instituţiei, planul de redresare astfel aprobat poate conduce la restabilirea situaţiei financiare a societăţii, până la data de 31 decembrie 2016, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România.

În principal, planul cuprinde: efectuarea şi depunerea Raportului de audit întocmit potrivit contractului cu Deloitte, până la 30 septembrie 2016; majorarea capitalului social cu 30 milioane euro, printr-un împrumut subordonat al acţionarilor până la 30 septembrie 2016; recuperarea împrumuturilor acordate de City Insurance unor societăţi afiliate (City Invest), partenerilor (Unity Broker) sau altor terţi, în valoare de 39 milioane euro; sindicalizarea tratatelor de reasigurare de tip cotă-parte pentru asigurarea RCA; restructurarea completă a programului de încheiere a unui nou tratat cu reasigurători supravegheaţi în sistem echivalent Solvency II.

De asemenea, societatea se obligă să aducă la cunoştinţa tuturor creditorilor cunoscuţi, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii Deciziei, măsurile dispuse de către ASF.

ASF precizează că aceste măsuri nu influenţează obiectul de activitate a societăţii City Insurance. Toate poliţele emise sunt şi rămân valabile de la momentul emiterii până la expirare, iar societatea poate să emită în continuare poliţe de asigurare.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș anunță că din 19 spitale care ar urmat să fie contruite cu finanțare PNRR au rămas doar 13, dar și pentru acestea încă se negociază. Șase vor fi ridicate cu bani de la BEI
Boloș anunță că din 19 spitale care ar urmat să fie contruite cu finanțare PNRR au rămas doar 13, dar și pentru acestea ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat marţi că, în prezent, există discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene ca doar 13 spitale să fie realizate cu......
Vânzările de mașini Tesla și-au continuat declinul în luna martie pe principalele piețe europene, ca urmare a concurenței chineze și a campaniilor de boicotare împotriva lui Elon Musk
Vânzările de mașini Tesla și-au continuat declinul în luna martie pe principalele piețe europene, ca urmare a concurenței ...
Vânzările Tesla pe pieţele cheie din Europa au continuat să scadă în martie, arată datele publicate marţi, sporind ...
ASF: Piața asigurărilor de România a crescut în 2024 cu 11%, până la 23,4 miliarde de lei
ASF: Piața asigurărilor de România a crescut în 2024 cu 11%, până la 23,4 miliarde de lei
Piaţa asigurărilor din România a înregistrat, în 2024, un volum total al primelor brute subscrise de 23,4 miliarde de ...
Daniela Dărăban (ACUE): Schema de plafonare se finanţează prin banii pe care operatorii îi iau de la bănci, iar aceste costuri se vor reflecta ulterior în costul final la consumator
Daniela Dărăban (ACUE): Schema de plafonare se finanţează prin banii pe care operatorii îi iau de la bănci, iar aceste ...
Schema de compensare-plafonare se finanţează, în momentul de faţă, din banii pe care operatorii îi iau de la bănci ...