ASF: Preluarea Axa de către Astra, doar după majorarea capitalului şi ieşirea din redresare
”Aprobarea tranzacţiei prin care Astra va prelua subsidiara din România a grupului francez AXA este condiţionată majorarea capitalului social al Astra şi redresarea financiară a companiei”, se arată într-un răspuns al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) remis la solicitarea Mediafax.
„Planul de redresare financiară pentru Astra Asigurări a fost prezentat de către administratorul special KPMG Advisory şi aprobat de către ASF în data de 7 aprilie 2014. Planul prevede şi eventuala achiziţie a subsidiarei din România a grupului AXA de către Astra, după majorarea capitalului social făcută de către acţionarii Astra şi după redresarea financiară a companiei. Acestea sunt precondiţii pentru potenţialul achizitor în vederea încadrării în prevederile legale privind preluarea unei alte companii”, au arătat, oficialii Autorităţii.
Răspunsul ASF vine la doar o zi după ce ECONOMICA.NET a atras atenţia asupra tergiversării deciziei în condiţiile în care contractul dintre Astra şi Axa a expirat pe 21 iulie. În noiembrie 2013, grupul francez AXA a anunţat că vinde operaţiunile din România către Astra Asigurări, tranzacţie care presupunea preluarea unui număr de aproximativ de 40.000 de contracte, în vigoare la finele lunii septembrie 2013.
„Deşi au trecut aproape patru luni de la aprobarea planului de redresare, nu a avut loc nicio majorare de capital pentru Astra, nefiind îndeplinită precondiţia ca achizitorul să-şi dovedească soliditatea financiară. ASF a fost permanent în contact cu părţile interesate şi le-a comunicat termenii aprobărilor condiţionate. Prioritatea planului KPMG este redresarea financiară a companiei Astra, prin infuzie de capital de la acţionarii companiei sau de la investitori noi”, se mai spune în răspunsul ASF remis MEDIAFAX.