ASF: Prima medie RCA din semestrul I 2016 s-a scumpit cu 34% faţă de trimestrul I 2015

Ultimul comunicat trimis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată un avans al pieţei RCA în primul semestru din 2016, atât valoric, cât şi ca număr de poliţe subscrise. ASF analizează şi prima medie a poliţei RCA, arătând că aceasta s-a scumpit cu 34% faţă de trimestrul I din 2015, dar cu numai 7,1% faţă de trimestrul IV 2015 şi de 6,2% faţă de trimestrul I 2016, marcând o tendinţă de temperare a ritmului de scumpire a acestui tip de poliţă de asigurare.
Economica.net - mar, 23 aug. 2016, 12:37
ASF: Prima medie RCA din semestrul I 2016 s-a scumpit cu 34% faţă de trimestrul I 2015

Conform comunicatului, primele brute subscrise pe piața RCA au însumat peste două miliarde de lei în primul semestru al acestui an, înregistrând un avans de 33% față de aceeași perioadă din 2015, în condițiile în care numărul contractelor (unități anuale) s-a ridicat la 2.714.303, fiind în creștere cu 5,6%.

În trimestrul al doilea, piața RCA s-a menținut la un volum de prime brute subscrise de peste un miliard de lei, marcând o creștere de 23% față de trimestrul I 2015. Comparativ cu subscrierile din ultimul trimestru al anului trecut, piața a avut o creștere de 10,5%.

Prima medie pentru asigurarea RCA a fost de 793 lei la jumătatea lui 2016, marcând o temperare a tendinței de creștere din ultimul an: dacă în comparație cu trimestrul I 2015 prima medie s-a majorat cu 34% față de trimestrul IV 2015, creșterea s-a ridicat la 7,1%, respectiv la 6,2% față de trimestrul I 2016.

Al doilea trimestru din acest an a consemnat un vârf istoric al daunei medii totale, de 7.898 lei, după scăderea înregistrată în trimestrul I. Dauna medie la nivelul pieței RCA a fost mai mare cu 18,4% față de trimestrul I 2015, respectiv cu 15% față de trimestrul I 2016. Noul puseu de creștere a daunei medii la nivel de piață a fost determinat de majorarea daunei medii pe dosarele de vătămări corporale până la 73.554 lei, cu 88,3% peste nivelul din trimestrul I 2016. Pe segmentul dosarelor cu daune materiale, dauna medie a crescut la 6.218 lei, fiind mai mare cu 8% față de trimestrul I 2016.

În pofida creșterii daunalității, rata daunei combinate a înregistrat doar o deteriorare marginală, de la 101,6% în trimestrul I la 102,3% în trimestrul al doilea, ceea ce indică o consolidare a echilibrului financiar la nivelul pieței RCA, asigurătorii acoperind aproape integral daunele și celelalte costuri din primele brute încasate.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria anunţă că este gata să găzduiască întâlnirea dintre Putin şi Zelenski
Ungaria anunţă că este gata să găzduiască întâlnirea dintre Putin şi Zelenski
Ungaria s-a oferit deja de două ori să găzduiască negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina, iar oferta este încă valabilă, a declarat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto,......
JD Vance: Europa trebuie să preia cea mai mare parte din „povara” garanției de securitate a Ucrainei
JD Vance: Europa trebuie să preia cea mai mare parte din „povara” garanției de securitate a Ucrainei
Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D. Vance, a declarat miercuri că ţările europene trebuie să îşi asume "cea mai ...
Coreea de Nord a construit o bază militară pentru rachete balistice lângă graniţa cu China – raport think tank american
Coreea de Nord a construit o bază militară pentru rachete balistice lângă graniţa cu China – raport think tank ...
Coreea de Nord a construit o bază militară secretă în apropierea graniţei cu China, care ar fi folosită pentru a depozita ...
Taxele pe locuințe și terenuri nu mai cresc în 2026. Motivul: sistemul IT nu e gata
Taxele pe locuințe și terenuri nu mai cresc în 2026. Motivul: sistemul IT nu e gata
Guvernul României, Ministerul de Finanțe și autoritățile locale au căzut de acord că nu pot aplica creșterea taxelor ...