ASF raportează pentru 2015 venituri în scădere cu 5,2%, la 157,3 milioane lei, şi un excedent de 36,5 milioane lei
Conform documentului, Sectorul Asigurări – Reasigurări a generat, în 2015, un volum al încasărilor care a depăşit uşor 63 milioane de lei, în creştere cu 22% faţă de prevederile anuale (51,66 milioane de lei). Creşterea a fost generată şi de încasarea unor debite restante de la Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra SA (4,05 milioane de lei – reprezentând taxa funcţionare şi cota RCA pentru perioada aprilie-noiembrie 2014). Sursa principala a încasărilor în cadrul acestui sector, în perioada de analiză, o reprezintă contribuţiile plătite de către societăţile de asigurare şi brokerii de asigurări, respectiv taxa de funcţionare 0,3% şi cota de 1% din primele RCA, în cuantum total de 62,21 milioane de lei. Aceste contribuţii reprezintă 98,74% din totalul veniturilor realizate de sectorul Asigurări – Reasigurări. Faţă de realizările anului 2014, veniturile realizate de Sectorul Asigurări – Reasigurări au crescut cu 26,7%, iar faţă de anul 2013 cu 25,1%.
Potrivit raportului anual, Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare a generat un volum al încasărilor de 50,80 milioane de lei, în scădere faţă de prevederile anuale cu 14,5%. Sursa principală a încasărilor curente/ lunare în cadrul acestui sector o reprezintă cota de 0,0078% din activul net, plătită de către organismele de plasament colectiv: Fondul Proprietatea, SIF-urile, fondurile de investiţii, în cuantum de 36,78 milioane de lei, reprezentând 72,4% din totalul veniturilor realizate de Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare.
Sectorul Pensii Private a generat un volum al încasărilor de 40,07 milioane de lei, în creştere faţă de prevederile anuale cu 13,3%. Sursa principala a încasărilor este reprezentată de contribuţiile plătite de entităţile din sistemul de pensii administrate privat – administratorii de fonduri (pilonul II), în cuantum de 35,81 milioane de lei, reprezentând 89,36% din totalul veniturilor realizate de Sectorul Pensii Private. Faţă de realizările anului 2014, veniturile realizate de Sectorul Pensii Private au crescut cu 17,4%, iar faţă de anul 2013 au crescut cu 55,1%.
Conform raportului anual, cheltuielile totale realizate în anul 2015 s-au cifrat la 120,77 milioane de lei (27,17 milioane de euro). Comparativ cu cheltuielile efectuate în anul anterior, în anul 2015 suma cheltuielilor este cu 18,2% mai mică. În raport cu cheltuielile aferente activităţii de bază, cheltuielile totale s-au diminuat cu suma de 1,06 milioane de lei, sumă plătită de ASF în anul 2014 în baza unui proces şi recuperată în anul 2015.
Cheltuielile de personal au fost în cuantum total de 97,32 milioane de lei, din care cheltuieli cu salariile în bani şi în natură în valoare de 78,96 milioane de lei, la care se adaugă 1,86 milioane de lei reprezentând sume aferente pachetelor compensatorii.